19:29:50 25.04.2024
Stiri

Cum s-au schimbat simptomele de Covid-19 de când a apărut virusul. Care sunt cele mai comune acum

Actualitate 26.08.2021 10:59 Vizualizări1805 Autor: Ziarul National


Cum s-au schimbat simptomele de Covid-19 de când a apărut virusul. Care sunt cele mai comune acum

Cele mai comune simptome, în acest moment, ce indică prezența infecției cu Sars-Cov-2 sunt durerile de cap și de nas, precum și secrețiile nazale, un pic diferite față de ce se prezenta anterior.

În timp ce experții în sănătate publică din Marea Britanie recunosc în mod oficial doar trei semne prevestitoare ale virusului: febra, o tuse continuă și pierderea gustului și a mirosului, cercetătorii de la Kings's College, care desfășoară un proiect în care supraveghează evoluția bolii, anunță că afecțiunea acționează diferit acum.

Oamenii de știință cred că varianta indiană, care s-a răspândit rapid de la începutul lunii mai, ar putea sta în spatele schimbării simptomelor. De asemenea, ar putea fi vorba de faptul că persoanele mai tinere care se infectează sunt mai susceptibile de a suferi doar o formă ușoară a bolii.

REZULTATELE CERCETĂTORILOR DE LA KING'S COLLEGE

Echipa de la King's College a urmărit simptomele virusului printr-o aplicație numită ZOE, pe care a lansat-o în martie anul trecut. Este cel mai mare studiu de urmărire a simptomelor din Marea Britanie.

Datele analizate de aplicația ZOE au arătat că tusea a fost cel mai frecvent simptom la începutul pandemiei, 46% dintre pacienții infectați având acest simptom. Dar acum, tusea a fost depășită în top de durerile de cap (66%), dureri în gât (53%), scurgerile nasului (49%) și febră (42%).

Din ce în ce mai puțini oameni raportează că și-au pierdut simțul gustului sau al mirosului, anosmia (pierderea completă a mirosului - n.r.) nemafiind printre primele 10 cele mai frecvente simptome.

Profesorul Tim Spector, specializat pe epidemiologie genetică la Kings's College, a declarat pentru The Telegraph: „Oamenii nu își dau seama de acest lucru și ar putea crede că au un fel de răceală sezonieră și ies la petreceri, unde s-ar putea să răspândească virusul. De la începutul lunii mai, ne-am uitat la simptomele de top și acestea nu sunt la fel ca mai înainte. Numărul unu este durerea de cap, urmată de dureri în gât, curgerea nasului și febră. Toate acestea nu sunt vechile simptome clasice, tusea este de abia pe locul 5, deci este mai rar, iar pierderea mirosului nu mai intră în top 10".

"Această variantă pare să funcționeze ușor diferit”, a încheiat cercetătorul.

CARE SUNT SIMPTOMELE COVID-19

NHS (Sistemul de sănătate publică din Marea Britanie) a enumerat, la începutul pandemiei, febra împreună cu o tuse continuă ca principale simptome ale virusului. Ulterior, a fost adăugată și pierderea sau schimbarea mirosului și a gustului. Majoritatea persoanelor care se infectează cu coronavirus și prezintă simptome au cel puțin una dintre acestea, potrivit NHS, dar alte studii au susținut că pierderea poftei de mâncare, erupțiile cutanate, urticaria, durerile musculare și diareea pot fi toate simptome ale Covid.

SUA recunoaște 11 simptome, care includ durerile de cap și secrețiile nazale. Aproximativ o treime dintre persoanele cu virus sunt asimptomatice și pot să le transmită, fără să știe, altora.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md