Hai la Orhei! Programul evenimentelor culturale dedicate Independenței Republicii Moldova

save_20210826_125743_9091140

Pe 27 august, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, la Orhei vor fi organizate mai multe evenimente. Toți locuitorii și oaspeții sunt invitați, între orele 11:00 și 17:00, la Orhei pentru sărbători cum se cuvine ziua națională a țării noastre, dar cu respectarea măsurilor antiepidemice.

Așadar, la ora 11.00, va începe tradiționalul marș solemn, la care participanții se vor îndrepta, în acorduri de fanfară, spre Monumentul eroilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova din 1991-1992. Acolo, oficialii și cei prezenți vor depune flori și vor fi ține discursuri. De asemenea, vor fi lansați mai mulți porumbei, care reprezintă simbolul păcii.

Având în vedere evoluția nefavorabilă a pandemiei de coronavirus, creșterea numărului de cazuri de infectare și agravarea acestora și ținând cont de hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică din 23 august, care stabilește un program redus pentru festivitățile dedicate Zilei Independenței, concertul aniversar va avea loc între orele 12.00 și 17.00, în parcul de distracții „Orheiland”. În cadrul acestuia, vor evolua colectivele artistice din raionul Orhei. Pe scenă va urca și renumita interpretă de muzică populară Doina Sulac, precum și Orchestra „Moldovlaska”.

Evenimentele dedicate Zilei Independenței vor culmina cu focuri de artificii, care vor fi lansate la ora 21.00, la câteva ore de la încheierea programului festiv.

Tot cu ocazia Zilei Independenței, orașul Orhei va fi gazda Campionatului Republicii Moldova de ciclism pe șosea, pentru al doilea an. Evenimentul se va desfășura în perioada 27, 28 și 29 august și va întruni peste 100 de participanți din întreaga țară, mai exact din municipiile Chișinău, Bălți, Orhei, Tighina, Tiraspol și din raionul Dubăsari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente