‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
24.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleMiniştrii au decis asupra unui amendament în cadrul proiectului „Livada Moldovei”

Miniştrii au decis asupra unui amendament în cadrul proiectului „Livada Moldovei”

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Miniştrii de la Chişinău au votat decizia cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 3 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și a Amendamentului la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanţare în vederea implementării Proiectului „Livada Moldovei”, semnat în 2014, scrie agenția Moldpres.

Contractul de finanțare dintre Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Proiectului „Livada Moldovei”, semnat la Chișinău la 31 iulie 2014, în valoare de 120 milioane de euro, în scopul modernizării și restructurării lanțului valoric al sectorului horticol al Moldovei, are ca obiectiv major facilitarea accesului beneficiarilor potențiali din sectorul horticol al țării noastre la resursele financiare oferite de BEI, prin intermediul operațiunilor de creditare și operațiunilor de leasing, în conformitate cu prevederile Contractului de finanțare.  

„Pentru implementarea cu succes a Proiectului „Livada Moldovei” și valorificarea resurselor BEI destinate restructurării sectorului horticol și vitivinicol al țării noastre, au fost prezentate spre examinare completări și modificări la Contractul de Finanțare invocat, acestea fiind operate de către Banca Europeană de Investiții  în colaborare cu Ministerul Finanțelor, Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Tehnică și Unitatea de Implementare a Proiectului Livada Moldovei.

Completările și modificările incluse în Amendamentul nr. 3 la Contractul de Finanțare în cauză sunt temeinice și imperativ necesare și vin să ofere soluții financiare la condiții avantajoase pentru sectorul agroalimentar, având un impact considerabil asupra durabilității sectorului, fiind centrat pe exportul de produse cu valoare adăugată, în special în perioada actuală, caracterizată prin necesitatea asigurării competitivității produselor autohtone pe piața externă, oferind un șir de avantaje economice, de care pot beneficia companiile din sectorul horticol și vitivinicol al Republicii Moldova”, indică documentul.

Proiectul Livada Moldovei este o linie de creditare în valoare de 120 de mln de euro, destinată investițiilor pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul horticol.

10% din această sumă, adică 12 mln de euro, sunt prevăzute pentru investiții publice ale Guvernului Republicii Moldova în educație și cercetare pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului horticol. Contractul de finanțare dintre BEI și Guvern a fost semnat în iulie 2014, iar proiectul a fost lansat oficial în iulie 2016.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›