image
Sursa foto: facebook.com/Alexandru-Pânzari

PCCOCS va ataca la Curtea de Apel Chișinău decizia privind eliberarea lui Pânzari din penitenciar

PCCOCS va contesta joi la Curtea de Apel Chișinău hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care Alexandru Pânzari a fost plasat în arest la domiciliu.

„Astfel, la baza hotărârii a fost pusă obligația din partea învinuitului de a se prezenta în fața organului de urmărire penală și promisiunea că nu se va eschiva, în condițiile în care însuși învinuitul fizic nu s-a prezentat la ședința de judecată.

Suplimentar, magistrații au menționat intenția acestuia de a conlucra cu autoritățile de investigație, fapt care nu corespunde adevărului și vine în contradicție cu materialele prezentate de către procuror”, subliniază PCCOCS.

De asemenea, la motivarea respingerii solicitării procurorilor PCCOCS de plasare a învinuitului în arest preventiv a fost inclusă starea sănătății acestuia, chiar dacă în ședința de judecată au fost prezentate probe care demonstrează că starea actuală a sănătății învinuitului nu este de natură să-i împiedice prezența lui la ședința de judecată.

„Mai mult decât atât, magistrații au neglijat probele prezentate de procurori, care demonstrează că învinuitul este în măsură să exercite influență asupra martorilor și figuranților în dosarul angajărilor fictive în cadrul fostei Direcții nr. 5 a MAI”, potrivit PCCOCS.

Amintim că, astăzi, fostul ministru al Apărării, Alexandru Pânzari, a fost eliberat din penitenciar și plasat în arest la domiciliu.

Alexandru Pânzari a fost reținut pe data de 30 iulie în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI.

Noutăţile partenerilor

comentarii: