Natalia Gavrilița: Au rămas bani puțini. Circa 12 mil. lei, alocați din fondul de rezervă pentru Prima Casă

25 Aug. 2021, 16:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Aug. 2021, 16:11 // Actual //  MD Bani

Mijloace financiare în sumă de 11,6 milioane de lei au fost alocate din fondul de rezervă al Guvernului Republicii Moldova în vederea finanțării programelor de compensații demarate în cadrul programului de stat „Prima Casă”. Decizia a fost luată la ședința Cabinetului de miniștri de miercuri, 25 august curent, în cadrul căreia prim-ministra Natalia Gavrilița a venit cu o atenționare către miniștri, scrie Realitatea.md.

„Bugetul estimat pentru lunile septembrie-octombrie 2021 necesar pentru acoperirea cererilor acceptate în finanțare și cererilor plasate în lista de așteptare a compensațiilor până la data de 20 august curent în cadrul programelor de compensare derulate în cadrul programului de stat „Prima Casă” este de 11,6 milioane de lei. Epuizarea alocațiilor pentru finanțarea programelor de compensare atrage după sine stoparea definitivă a acestora și creșterea riscului apariției a creditelor neperformante”, se explică în proiectul hotărârii de Guvern.

Astfel, miniștrii au decis unanim alocarea acestor mijloace financiare.

„Suplinim cu mijloace financiare din acest fond, pentru ca oamenii să-și poată onora obligațiunile față de bănci, dar în fondul de rezervă sunt puțini bani. Rog miniștri să prioritizeze procesul, astfel încât să putem adopta rectificarea bugetului în septembrie”, a atenționat Natalia Gavrilița.

La care ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a precizat că mijloacele financiare sunt planificate pentru două luni, restul se vor cuprinde în rectificarea bugetului.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău