(foto) KIA spune că în Europa va oferi un Sportage diferit, dedicat pieţei locale

Divizia europeană a KIA a dezvăluit astăzi primele schițe oficiale ale versiunii europene a noului Sportage. Pentru prima dată în istoria sa, compania va lansa un Sportage dedicat, conceput special pentru clienții europeni, pentru această a cincea generație a celui mai popular SUV al mărcii!

Versiunea lansată la nivel global are o dimensiune semnificativ mărită şi un ampatament mai generos, în timp ce versiunea europeană va fi o continuare a spiritului celei de a patra generații. Astfel spus, la fel ca şi în cazul lui Hyundai Tucson pentru bătrânul continent, Sportage-ul european va avea un ampatament şi o lungime mai mică decât cel global.

De cealaltă parte, un design îndrăzneț și complex al părții frontale va fi asociat cu o parte posterioară puternică, de tip fastback, care creează o prezență puternică și distinctă pe șosea

Caracteristici cheie:

  • Noul Sportage pentru piața europeană a fost proiectat și dezvoltat cu atenție pentru a stabili noi repere în segmentul său, pentru a satisface preferințele șoferilor europeni și pentru a avea un comportament rutier adaptat drumurilor specifice continentului.
  • Noul limbaj de design KIA – Opposites United – s-a aflat în centrul proiectării noului Sportage pentru piața europeană, influențând fiecare element al aspectului și caracterului său. Designul său se bazează pe tema “Bold for Nature” și aduce un omagiu perfecțiunii și simplității naturii, conectându-se în același timp cu noua direcție de design a mărcii. Schițele dezvăluite astăzi arată un SUV sportiv, asertiv și avangardist.
  • Noul Sportage dedicat pieței europene va dispune de un profil mai compact și mai aventuros, sugerând niveluri sporite de agilitate și performanță, considerate ideale pentru drumurile europene. Proiectat pentru a fi cel mai dinamic și elegant SUV din segmentul său, noul Sportage european va avea o prezență musculoasă și o siluetă puternică, dar rafinată, cu linii de caracter ondulate și tensionate, care traversează îndrăzneț suprafețele.
  • Schițele indică un design îndrăzneț în față, cu un design plin de detalii al grilei de culoare neagră, care se întinde pe toată lățimea părții frontale. O interpretare proaspătă a grilei emblematice Tiger Nose se combină cu lămpile LED DRL distincte în formă de bumerang (lămpi cu lumini de zi) și cu faruri cu Matrix LED.
  • Reprezentând o altă premieră pentru gama Sportage, schițele prezintă un plafon negru care accentuează profilul sportiv al noului SUV, evidențiind în același timp un model dinamic de design al montantului C.
  • În spate, liniile puternice și extinse ale stâlpilor se întâlnesc cu lămpile subțiri cu lumini LED din spate, flancate de noul logo KIA. Un design unic al barei de protecție spate de culoare neagră subliniază în continuare caracterul sportiv și tineresc al noului Sportage european.

Noul KIA Sportage pentru piața europeană își va face debutul în cadrul unui eveniment de lansare digital live care va avea loc miercuri, 1 septembrie. Vânzările europene ale noului Sportage vor începe în această toamnă.

Iar în cadrul IAA Mobility, desfășurată între 7 și 12 septembrie la München, producătorul auto coreean va prezenta în premieră mondială modelul Sportage plug-in hybrid (PHEV), bazat pe prima versiune specifică pentru Europa a modelului din istoria sa de 28 de ani.

Sportage PHEV va atrage oameni care doresc să se îndrepte către modele electrice, în timp ce se bucură de practicitatea și noul design ale noului SUV urban. Modelul PHEV dispune de motor T-GDI de 1.6 litri, un motor electric de 66.9 kW (permanent magnet traction electric motor) și un pachet de baterii litiu-ion polimer de 13.8 kWh.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/