/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

La Anenii Noi a fost inaugurată o stație modernă de pompieri. Costul total al proiectului se ridică la 500 de mii de dolari

missing
25 august 2021, ora 16:39

În orașul Anenii Noi a fost inaugurată o stație modernă de pompieri. Aceasta a fost construită de la zero, cu suport financiar din partea SUA și contribuții de la bugetele centrale și locale, costurile ajungând la 500 mii de dolari. La eveniment au participat mai mulți oficiali ai statului, printre care și Natalia Gavrilița.

Construcția Unității de Salvatori și Pompieri a fost posibilă grație suportului Comandamentului European al Forțelor Armate SUA și Oficiului de Cooperare Militară al Ambasadei SUA în Republica Moldova. Costul total al proiectului se ridică la 500 mii de dolari, dintre care 900 mii de lei au fost investiți de Guvernul Republicii Moldova, iar 1 milion de lei de către Consiliul raionului Anenii Noi.

Unitatea a fost dotată cu boxe pentru păstrarea tehnicii de intervenție și a autospecialelor, o boxă pentru reparații și spălarea tehnicii, spații de antrenament, generator electric în caz de pană de curent, oficii de lucru.

În cadrul stației activează 24 de angajați ai IGSU care asigură securitatea în situații de risc a 81 mii de oameni din 45 de localități din raion.

„Vremurile prin care trecem cu toții ne pun la mari încercări. Anomaliile naturale și fenomenele climatice extreme ne învață două lucruri importante. Primul lucru e că trebuie să fim gata să întâmpinăm provocările. A doua lecție este că în fața pericolelor cooperarea între state este esențială”, a declarat Natalia Gavrilița.

La ceremonia de lansare au mai fost prezenți ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, șeful Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI – Mihail Harabagiu și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Șefa adjunctă a misiunii Ambasadei SUA în Republica Moldova, Laura Hruby, a declarat că investiția din partea Guvernului și poporului american este o dovadă a parteneriatului puternic și de lungă durată între Republica Moldova și SUA.

De asemenea, în cadrul evenimentului a avut loc ceremonia de repartizare a cinci autospeciale noi pentru intervenții de salvare pentru raioanele Anenii Noi, Hîncești, Cimișlia, Căușeni și Edineț.

Este a douăsprezecea stație de acest tip construită în Moldova cu suportul acestui program.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram