image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Sindicatele din Educație critică decizia CNESP de a le solicita profesorilor să efectueze teste Covid din surse proprii

Federația Sindicală a Educației și Științei critică decizia Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) din 23 august 2021, care recomandă cadrelor didactice nevaccinate din instituțiile educaționale să efectueze și să prezinte, din surse proprii, odată la 14 zile, un test negativ Covid.

Federația Sindicală a Educației a emis o reacție în care amintește că toți pedagogii achită lunar asigurarea medicală fapt care le permite să beneficieze gratuit atât de testele rapide antigen, cât și de cele PCR.

Totodată instituția accentuează că există o categorie de persoane care manifestă reacții adverse la vaccinare, care au contraindicații medicale. În cazul lor sintagma „din bani proprii” sună ca un abuz, se arată în nota informativă a FSEȘ.

În adresa Federației Sindicale a Educației și Științei vin sute de mesaje în care cadrele didactice, angajații din sistemul educațional își exprimă nedumerirea și indignarea în legătură cu obligativitatea vaccinării și recomandarea de a achita din surse proprii testele covid.

Federația Sindicală a Educației și Științei, reieșind din obligațiile statutare de a proteja drepturile și libertățile membrilor de sindicat, vine cu un apel către decidenții din Guvern, către dna Ministru al Sănătății Ala Nemerenco să facă unele precizări la recmandările enunțate la 23 august 2021 și să evite caracterul imperativ al acestora, or, insistarea pe obligativitatea vaccinării va duce, inevitabil, la creșterea unor tensiuni sociale nedorite”, se mai spune în comunicatul FSEȘ.

Federația Sindicală a Educației și Științei anunță că va consulta opinia colectivelor pedagogice, după care, la necesitate, va veni și cu o reacție oficială.

Noutăţile partenerilor

comentarii: