image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Decizie de ultimă oră a CNESP: Toți participanții la parada militară organizată de Ziua Independenței să fie vaccinați

Toți participanții la parada militară organizată de Ziua Independenței trebuie să fie vaccinați împotriva Covid-19. Decizia a fost luată, astăzi, de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.

De asemenea, CNESP recomandă limitarea numărului de invitați, iar măsurile de protecție împotriva Covid-19 vor fi obligatorii - păstrarea distanței sociale de un metru, purtarea măștilor, participanții să fie vaccinați și alte măsuri.

Se recomandă organizarea tuturor manifestărilor cultural-artistice în toate localitățile cu un program scurt, nu mai târziu de ora 17:00.

Totodată, chiar dacă manifestările vor avea loc în aer liber, purtarea măștilor rămâne obligatorie.

Amintim că, Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Interne vor organiza o paradă militară în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: