Doi moldoveni au fost evacuați din Afganistan, cu suportul României: Alți 4 rămân blocați

Doi cetățeni din Republica Moldova au fost evacuați din Kabul. Anunțul a fost făcut de ministerul Afacerilor Externe. La moment, alți 4 moldoveni rămân blocați în Afganistan.

Foto: stiri.md

„În pofida condițiilor extrem de dificile din teren, cetățenii moldoveni au fost ajutați să ajungă în siguranță la Islamabad cu sprijinul Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (United Nations World Food Programme), fiind preluați ulterior de personalul Ambasadei României din Pakistan. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene aduce mulțumiri pe această cale Ministerului Afacerilor Externe al României și Organizației Națiunilor Unite pentru asistența acordată în procesul de evacuare a cetățenilor moldoveni”, anunță reprezentanții MAEIE.

Cei șase moldoveni, membri ai echipajului, aflați pe teritoriul Afganistanului se aflau în siguranță. Autoritatea Aeronautică Civilă anunța că sunt cazați într-un camping împreună cu reprezentanții Programului mondial Alimentar al ONU, de către care au fost contractați.

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a anunțat săptămâna trecută că un avion cu membri ai echipajului moldoveni la bord se află pe teritoriul Afganistanului, în contextul în care această țară este cuprinsă de revolte sângeroase. Ieri, talibanii au intrat în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane. Totodată, cel puțin cinci persoane ar fi murit la aeroportul din Kabul, unde sute de oameni au încercat să se urce cu forța în avioane, pentru a părăsi țara.


Pub