Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Prelungirea cu o zi a Maratonului de imunizare antiCOVID-19 pentru cadrele didactice la Centrul municipal de vaccinare

   1958

Primăria municipiului Chișinău anunță că a prelungit cu încă o zi Maratonul de Vaccinare pentru cadrele didactice cu genericul „Hai la școală în siguranță"!, programat inițial pentru vineri și sâmbătă (20-21 august 2021). Astfel, toți angajații din sistemul educațional din capitală: cadrele didactice și personalul auxiliar sunt așteptați să se imunizeze și duminică, 22 august, a.c., la Centrul municipal de vaccinare (str. Petru Rareş, 18), în intervalul orelor 08:00-17:00.

În context, Primarul General, Ion Ceban, a menționat că decizia de a prelungi acțiunea de imunizare este dictată de condițiile apariției unui nou val de COVID-19, cu tulpini modificate şi mult mai agresive.

Totodată, edilul capitalei a adus mulțumiri lucrătorilor din sistemul educațional și personalului medical pentru solidaritate și implicare în desfășurarea maratonului de vaccinare, menționând că aceasta deocamdată este unica soluție recomandată de medici de a fi protejaţi.

E de menționat că vineri, în prima zi a evenimentului au fost vaccinate peste 380 de persoane.

La maraton sunt disponibile vaccinuri de la diverși producători:Pfizer, Johnson&Johnson, AstraZeneca, Sinovac.