Adevărata față a talibanilor. Au început vânătoarea "din ușă în ușă"

Talibanii au "masacrat" și au torturat în iulie, mai mulți membri ai minorității Hazara din Afganistan, se arată într-un raport publicat joi de Amnesty International. În document au fost prezentate faptele îngrozitoare ale talibanilor, organizația spunând că acestea sunt un indicator oribil al modului în care ei acționează în ciuda imaginii pe care au vrut să o transmită în conferința de presă de acum câteva zile. Totodată, un document al ONU arată că talibanii au început "vânătoarea" celor care au lucrat și au colaborat cu forțele NATO și SUA și merg "din ușă și ușă" căutându-i și amenințându-le familiile, informează Digi24.ro.

Foto:

În raportul Amnesty International se arată că nouă bărbați aparținând comunității Hazara, al treilea grup etnic ca mărime din Afganistan, au fost omorâți între 4 și 6 iulie în provincia Ghazni, scrie BBC. Membrii comunității Hazara s-au confruntat permanent cu discriminare și persecuție în Afganistan și Pakistan.

Organizația pentru drepturile omului a vorbit cu mai mulți martori și au analizat dovezile fotografice după asasinate.

"Nu contează dacă aveți sau nu arme. Este timpul războiului"

Oamenii au spus că atunci când luptele dintre talibani și forțele guvernamentale s-au intensificat au fugit în munți, iar la un moment dat câțiva s-au întors în Mundarakht după alimente. Talibanii le jefuiseră însă casele și îi așteptau. Pe alții îi atacaseră în timp ce erau în drum spre casele lor.

În total, șase bărbați au fost împușcați, unii în cap, iar trei au fost torturați până la moarte. Un martor a povestit că i-a întrebat pe talibani de ce sunt atât de brutali, iar unul i-ar fi răspuns că în timpul unui război, "toată lumea moare". "Nu contează dacă aveți sau nu arme. Este timpul războiului", i-ar fi spus talibanul.

Aceste brutalități și crimele săvârșite cu sânge rece sunt o aducere aminte a istoriei trecute a guvernării talibane și "un indicator oribil a ceea ce înseamnă guvernarea lor", a transmis secretarul general al organizației, Agnès Callamard. "Aceste crime sunt dovada faptului că minoritățile etnice și religioase sunt într-un pericol ridicat sub conducerea talibanilor în Afganistan.", a adaugat el.

El a spus că serviciile de telefonie mobilă au fost întrerupte în multe dintre zonele care au fost ocupate de talibani, astfel încât informațiile despre crimele comise nu au ajuns să fie cunoscute până acum.

Amnesty International a cerut ONU să investigheze aceste crime și să-i protejeze pe cei aflați în pericol.

Talibanii sunt cunoscuți pentru guvernarea brutală a Afganistanului până în 2001, ei interzicând drepturile femeilor și minorităților etnice.

Într-o conferință de presă organizată după preluarea Kabul, talibanii au spus că nu se vor răzbuna împotriva celor care au lucrat cu forțele NATO și SUA, garantând că nimeni nu va fi interogat sau urmărit, că presa va fi liberă, iar femeile vor fi respectate în limitele legii sharia.

ONU: Talibanii au început "vânătoarea" de afgani

Un document al ONU a avertizat însă că luptătorii talibani "mergeau din ușă în ușă" pentru a căuta persoane care lucrau pentru forțele NATO sau pentru guvernul afgan anterior.

Documentul arată că talibanii își intensifică "vânătoarea" celor care au lucrat și au colaborat cu forțele NATO și SUA. Analiza confidențială a fost redactată de Centrul Norvegian pentru Analize Globale, care oferă ONU expertiză în domeniul informațiilor.

"Talibanii arestează și/sau amenință că îi vor ucide sau că le vor aresta membrii de familie dacă nu se predau", se arată în documentul citat de BBC.

Analiza arată că sunt vizați în special afganii cu funcții în unitățile militare, de poliție sau din unitățile de investigații.

"Talibanii fac liste cu acești indivizi înainte de preluarea definitivă a tuturor marilor orașe", se mai arată în analiză.

Documentul precizează că militanții au verificat persoanele în timp ce permiteau evacuarea personalului străin de pe aeroportul din Kabul.

Conform raportului, talibanii recrutează noi rețele de informatori pentru a colabora cu noul regim.

Un apropiat al unui jurnalist de la Deutsche Welle a fost ucis şi un altul a fost rănit de talibani

Talibani aflaţi în căutarea unui jurnalist ce lucrează pentru Deutsche Welle (DW) au împuşcat mortal un membru al familei sale şi au rănit un altul în Afganistan, a anunţat vineri dimineaţa postul de radio german pe site-ul său, Identitatea jurnalistului vizat, care a ajuns deja în Germania, nu a fost precizată. Mai mulţi membri ai familiei sale au reuşit să fugă, în timp ce talibanii percheziţionau locuinţe învecinate.

"Asasinarea de către talibani, ieri (joi), a unui apropiat al unuia dintre editorii noştri este absolut tragică şi ilustrează pericolul imens în care se află toţi angajaţii noştri şi familiile lor în Afganistan", a comentat Peter Limbourg, directorul general al DW, într-un comunicat, scrie Agerpres.

"Este evident că talibanii recurg acum la operaţiuni organizate pentru căutare de jurnalişti, atât la Kabul, cât şi în provincii. Trebuie să acţionăm urgent!", a adăugat el.

Potrivit site-ului DW, talibanii au verificat locuintele a cel puţin trei jurnalişti ai săi. Site-ul subliniază de asemenea că Nematullah Hemat, de la postul privat de televiziune Ghargasht TV, ar fi fost răpit de talibani şi, făcând referire la surse guvernamentale, că directorul postului de radio Paltia Ghag a fost ucis.

Zeci de mii de americani și afgani, blocați în Kabul

Zeci de mii de americani și afgani care au colaborat cu forțele SUA rămân blocați la Kabul, iar ajungerea lor în siguranță la aeroport e o misiune tot mai dificilă din cauza blocajelor din Kabul și a numeroaselor puncte de control, scrie The Guardian. De altfel, ambasada americană din capitala afgană a avertizat că este posibil să nu poată asigura transportul în siguranță la aeroport al americanilor blocați încă în țară, în ciuda asigurărilor date de Pentagon că talibanii vor permite evacuarea în siguranță.

Afganii care au colaborat cu occidentalii se tem pentru viața lor. Înainte ca Afganistanul să ajungă sub controlul talibanilor, peste 300 de interpreți afgani și rudele lor au fost uciși de militanți din cauza legăturilor lor cu SUA.

Sute de afgani cărora nu le-au fost emise documente sau autorizații pentru evacuare s-au adunat în afara aeroportului Kabul, ceea ce a accentuat haosul deja existent și a dus la situația în care chiar și cei care aveau vize și permisiuni de zbor nu au mai putut trece.

Casa Albă a comunicat, vineri, că aproximativ 9.000 de persoane au fost evacuate începând cu 14 august. Anterior, purtătorul de cuvânt al departamentului de stat american, Ned Price, a declarat că 6.000 de persoane au primit permisiunea pentru evacuare joi și că sunt așteptate să urce în avioanele militare în următoarele ore. Aceasta ar însemna o creștere majoră față de ultimele zile, dar încă nu la capacitatea de evacuare de până la 9.000 de oameni pe zi, despre care SUA au spus că este posibilă cu avioanele militare disponibile. Doar aproximativ 2.000 de pasageri au fost transportați de SUA în fiecare din ultimele două zile, din cauza haosului și a obstacolelor din jurul aeroportului. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că se caută soluții pentru a se accelera acest proces.

Nu există o cifră exactă a numărului de persoane - americani, afgani sau alții - care au nevoie să fie scoși din Afganistan, dar se estimează este vorba despre 11.000 - 15.000 de cetățeni americani și cu dublă cetățenie SUA și afgană, precum și de zeci de mii de afgani.  


Pub