23:44:56 19.04.2024
Stiri

Poliția de Frontieră, lovită de noile tulpini ale COVID-19. Mai mult de jumătate din efectiv REFUZĂ să se vaccineze

Actualitate 20.08.2021 14:22 Vizualizări2168 Autor: Ziarul National
Poliția de Frontieră, lovită de noile tulpini ale COVID-19. Mai mult de jumătate din efectiv REFUZĂ să se vaccineze


Mai mult de jumătate din efectivul Poliției de Frontieră refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 și din acest motiv este în creștere numărul îmbolnăvirilor în rândul angajaților. În prezent, 14 polițiști de frontieră au fost testați pozitiv la această infecție, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Toate persoanele infectate se tratează la domiciliu, iar jumătate din numărul total de îmbolnăviri sunt semnalate în Direcția regională NORD. În acest context, conducerea Poliției de Frontieră a dispus de urgență identificarea unor măsuri de control al acestei infecții, pentru a opri răspândirea virusului printre angajați.

Totodată, s-a constatat că, în cadrul instituției, măsurile de protecție individuale sunt ignorate, iar mulți angajați nu acceptă vaccinarea împotriva COVID-19, care protejează de formele grave ale bolii, spitalizare și deces.

Conducerea Poliției de Frontieră subliniază că doar 44,6 la sută din numărul total de angajați s-au imunizat împotriva noului coronavirus. Polițiștii de frontieră sunt informați că dânșii, dar și familiile lor pot să se vaccineze cu cinci tipuri de vaccin: AstraZeneca, Sputnik-V, Pfizer, Sinopfarm, Jonson&Jonson.

De la începutul pandemiei și până în prezent au fost infectați 422 de angajați ai Poliției de Frontieră.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md