image
Sursa foto: economica.ro

Trei poduri la granițele cu România și Ucraina vor fi construite sau reabilitate; Când vor fi terminate lucrările

Guvernul de la Chișinău va iniția negocierile privind construcția și consolidarea a trei poduri la granițele Republicii Moldova cu România și Ucraina.

Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind construirea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Republica Moldova) – Ungheni (România).

Scopul proiectului este integrarea rețelei rutiere a Republicii Moldova în rețeaua trans-europeană (TEN-T), obiectiv stipulat în Strategia de Transport și Logistică pentru anii 2013- 2022. Guvernul României va asigura finanțarea pentru proiectul tehnic al obiectivului, inclusiv impactul de mediu, precum și construcția podului și infrastructurii conexe pe teritoriul său. Pe de altă parte, Guvernul RM va asigura evaluarea impactului de mediu și finanțarea pentru construcția infrastructurii rutiere conexe pe teritoriul său. Termenul de execuție al acestui obiectiv este estimat la 3 ani.

Potrivit unui alt proiect de acord dintre cele două state, podul rutier de frontieră de peste râul Prut, Giurgiulești–Galați urmează să fie reabilitat.

Acesta va asigura interconexiunea infrastructurii rutiere între statele vecine pe segmentul de drumuri: pe teritoriul Republicii Moldova – drumul național M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România și inclusiv pe teritoriul României. Lucrările de reabilitare a obiectivului vor fi finanțate din bugetul de stat al României, termenul de executare fiind de 2 ani.

De asemenea, Guvernul Republicii Moldova va iniția negocierile asupra proiectului Acordului cu Guvernul Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, la frontiera de stat moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți (Soroca) – Yampil.

Construcția podului va asigura conexiunea rețelei de drumuri prin partea de est a Moldovei la rețeaua de drumuri de circulație internațională. Costurile lucrărilor urmează să fie acoperite de partea ucraineană.

Termenul de executare a construcției podului ar urma să fie de 2 ani de la începerea lucrărilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: