Târgul de miere se declară deschis: Peste 40 de apicultori își așteaptă cumpărătorii în parcul Catedralei

Apicultorii din toată republica și-au adunat mica roadă și au venit la Târgul de Miere, dedicat Zilei Apicultorului, care se sărbătorește tradițional la 19 august. Cumpărătorii sunt așteptați la târg până duminică, 23 august, în parcul Catedralei, unde vor găsi miere de diverse tipuri, faguri, polen, tinctură de propolis și multe alte produse dulci.

Foto:

Pe rafturi veți găsi o gamă de aproximativ 10 feluri de miere, precum tei, salcâm, lavandă, salvie, floarea soarelui, hrișcă și produse derivate, tinctură de propolis, faguri. Un kilogram de miere pornește de la 70 de lei, iar prețul crește în dependență de tipul de produs.

Potrivit președintelui Asociației Apicultorilor, Ion Maxim, în acest an la târg participă peste 40 de producători, ceea ce este un record.

„Față de anul trecut, roada de miere în acest an este mult mai bogată, prețurile însă au crescut nițel, din cauza că a crescut prețul de achiziție, iar producătorii au avut mari cheltuieli cu restabilirea familiilor de albini care au avut pierderi, în unele raioane au fost pierderi de 30% – 50%”, a explicat președintele Asociației Apicultorilor.

Apicultorii consideră, că produsele apicole sunt benefice pentru întărirea imunității, mai ales în situația în care riscurile de infectare cu Covid-19 nu au fost depășite.

Târgul va fi deschis în fiecare zi, în perioada 19-22 august 2021, între orele 9:00 și 18:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău, cu acces din strada A. Pușkin. În cadrul Târgului apicol vor fi respectate normele sanitare cerute de situația pandemică, cum ar fi purtarea măștilor, păstrarea distanței, dezinfectarea mâinilor.


Pub