Stoianoglo se vrea exclus din CSS și depune o sesizare la Înalta Curte: Îndemn Președinția să repună Consiliul în albia legalității

Procuratura Generală va sesiza Curtea Constituțională pentru a spune dacă este constituțional ca Procurorul General să fie membru al CSS. Anunțul a fost făcut de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui briefing de presă. Reacția vine după ultima ședință a CSS, la care au fost invitația și conducătorii procuraturilor specializate. Acesta a declarat că „în toată cariera sa de procuror, este prima dată când un șef de stat cheamă șefii procuraturilor specializate la raport”.

Foto: UNIMEDIA
„Apogeul colaborării noastre a fost atins la ultima ședință a CSS, organizată peste noapte, la care au fost invitați și conducătorii procuraturilor specializate. În toată cariera mea de procuror, cred că este pentru prima dată când un șef de stat cheamă șefii procuraturilor specializate la raport. Și-a permis-o cred doar Plahotniuc.

Potrivit legii, Procuratura Generală poate fi reprezentată la CSS doar de către unul dintre conducătorii săi, ceilalți procurori își exercită atribuțiile în conformitate cu legea. Este evident că unicul scop urmărit prin ultima ședință a CSS a fost de a ataca și acuza Procuratura de lipsă de eficiență și, respectiv, de a iniția modificările legislative pentru demiterea Procurorului General.

Planul a fost transpus în realitate imediat după ședința CSS din 10 august, Ministrul Justiției prezentând și proiectul legii pregătit din timp. Fără precedent au fost și acuzațiile de la ultima ședință a CSS aduse Procurorului General interimar, după ce a fost asaltat cu întrebări pe dosare concrete de către reprezentanții executivului și ai ONG-urilor care fac parte din componența CSS”, a spus Stoianoglo.

Acesta a mai declarat că în cadrul aceleiași ședințe, Maia Sandu „a prezentat o listă de persoane, inclusiv reprezentanți ai actualei opoziții, cerându-ne insistent să-i tragem la răspundere penală”.

Pentru ca societatea să înțeleagă mai bine despre ce este vorba, îndemnăm Președinția să publice nu doar deciziile Consiliului Suprem de Securitate, inclusiv din 10 august, ci și anexele cu numele celor pe care guvernarea îi vrea cu dosare penale. Îndemnăm să fie publicate și stenogramele ședințelor, or, secrete ale anchetelor procurorii nu au prezentat. Într-o manieră identică a fost formulată și decizia CSS, în care Procuraturii îi sunt înaintate sarcini improprii atribuțiilor instituționale. Spre marele nostru regret, constatăm că principiul egalității în colaborarea cu Procuratura a fost neîntemeiat, sistematic și demonstrativ încălcat de Președintele țării, care a ales să impună, de pe poziție de superioritate, anumite condiții în raport cu instituția Procuraturii, care este parte a puterii judecătorești. Considerăm o atare abordare și atitudine ca fiind inadmisibilă și contrară legii, prin care se aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat, și prin urmare, nu poate fi tolerată pe viitor”, a adăugat Stoianoglo.

În context, s-a adresat președintei statului cu „îndemnul de a repune activitatea Consiliului Suprem de Securitate în albia legalității”.

„Concomitent, ne adresăm Curții Constituționale cu o sesizare pentru controlul constituționalității includerii Procurorului General în componența CSS. În ultima perioadă guvernarea și-a permis o serie de insinuări și acuzații la adresa mea personală, dar și a instituției pe care o conduc. Criticile sunt inerente unei societăți democratice și să știți că ele nu m-au afectat sau intimidat întrucât toate acțiunile și deciziile pe care le iau sunt în câmpul legii și în interesul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, a conchis Stoianoglo.

Procurorul General a ieșit astăzi la o conferință de presă, cu o zi înainte de audierile organizate la Parlament pe dosarul „furtul miliardului”. Stoianoglo a anunțat că va expedia deputaților o notă informativă și nu se va prezenta la tribuna Legislativului. Mai mult, șeful instituției de urmărire penală a făcut un șir de dezvăluiri, prin care o acuză pe șefa statului, Maia Sandu de indicații privind urmărirea penală a oponenților politici și presiuni enorme asupra instituției, mai „grav decât pe vremea lui Plahotniuc”.

Parlamentul a desfășurat consultări pe marginea modificărilor la Legea Procuraturii, propuse de către deputatul PAS Sergiu Litvinenco, învestit recent în funcția de ministru al Justiției. Acestea prevăd, printre altele, instituirea unui mecanism de evaluare a activității Procurorului General, cu posibilitatea de sancționare a acestuia, până la demiterea din funcție.

Procuratura a avizat negativ inițiativa, menționând că aceasta va lipsi de independență instituția.

Mai mult, 14 organizații neguvernamentale pentru drepturile omului au cerut majorității parlamentare PAS să nu se grăbească în adoptarea legilor importante și să respecte principiul transparenței decizionale.

Proiectul de lege a fost elaborat, după un șir de declarații publice ai exponenților PAS, prin care i se cerea actualului Procuror General, Alexandr Stoianoglo să plece din funcție, întrucât nu ar înregistra progrese pe dosarele de rezonanță.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.


Pub