PG cere intervenția organizațiilor internaționale: „Prin legea votată de Parlament, guvernarea urmărește subordonarea Procuraturii”

Procuratura Generală face un apel către Comisia de la Veneția, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni al Consiliului Europei, Asociația Internațională a Procurorilor și corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova, în contextul în care Parlamentul a votat, în ședința din 13 august, proiectul pentru modificarea Legii Procuraturii, în prima lectură. Astfel, Alexandr Stoianoglo solicită forului internațional asupra „modificărilor care vin să submineze independența procurorilor în avantajul factorului politic”.


Foto: UNIMEDIA
„Săptămâna trecută, Parlamentul a examinat și votat în primă lectură proiecte de legi, scopul cărora este înlăturarea cu orice preț din funcție a Procurorului General. Este grav că aceste proiecte au fost elaborate, promovate și adoptate cu încălcarea tuturor procedurilor și regulilor, fără avizul Guvernului, a CSP, a Procuraturii Generale, altor instituții de stat, concluziile cărora poartă caracter obligatoriu. În graba lor, autorii acestor inițiative legislative au considerat irelevant de a solicita și opinia forului internațional de specialitate, cum este Comisia de la Veneția, Consiliul Europei – expertiza cărora este determinantă la adoptarea unor legi atât de importante. Majoritatea prevederilor incluse în proiectul legii care reglementează procedura de atragere a Procurorului General la răspundere disciplinară au fost deja recunoscute neconstituționale”, a decarat Procurorul General.

În opinia lui Stoianoglo, scopul acestor modificări „nu are nimic în comun cu consolidarea capacităților instituționale, eficientizarea activității, restabilirea legalității și ordinii de drept în stat: „Este absolut evident că prin aceste modificări, guvernarea introduce mecanisme și pârghii care i-ar permite subordonarea Procuraturii și influențarea politică a deciziilor procesuale. O atare presiune asupra Procuraturii este inadmisibilă, întrucât contravine statutului Procuraturii în oricare stat democratic”.

În acest context, „modul promovării proiectului întărește percepția că, cel puțin la această etapă, actuala guvernare substituie principiul legalității cu cel al oportunității și conjuncturii politice, lucru care nu are perspectivă și poate duce la consecințe grave”, susține Procurorul General.

„În aceste condiții, chiar dacă autorii proiectelor consideră acest lucru de prisos, Procuratura consideră necesar și insistă pe opinia forului internațional. Prin urmare, Procuratura se adresează Comisiei de la Veneția, Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni al Consiliului Europei, Asociației Internaționale a Procurorilor și corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova solicitându-le punctul de vedere în contextul modificărilor adoptate în regim alert de majoritatea parlamentară, care vin să submineze independența procurorilor în avantajul factorului politic”, a punctat  Alexandr Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo a susținut astăzi un briefing de presă, primul „după metamorfozele politice din țară și campania denigratoare împotriva instituției” și a sa în calitate de Procuror General.


Ieri, Parlamentul a desfășurat consultări publice pe marginea modificărilor la Legea Procuraturii, propuse de către deputatul PAS Sergiu Litvinenco, învestit recent în funcția de ministru al Justiției. Acestea prevăd, printre altele, instituirea unui mecanism de evaluare a activității Procurorului General, cu posibilitatea de sancționare a acestuia, până la demiterea din funcție.

Procuratura a avizat negativ inițiativa, menționând că aceasta va lipsi de independență instituția.

Mai mult, 14 organizații neguvernamentale pentru drepturile omului au cerut majorității parlamentare PAS să nu se grăbească în adoptarea legilor importante și să respecte principiul transparenței decizionale.

Proiectul de lege a fost elaborat, după un șir de declarații publice ai exponenților PAS, prin care i se cerea actualului Procuror General, Alexandr Stoianoglo să plece din funcție, întrucât nu ar înregistra progrese pe dosarele de rezonanță.

La rândul său, Stoianoglo a declarat că nu are motive să demisioneze, doar dacă solicitările „nu ar veni pentru faptul că este găgăuz”.

Alexandr Stoianoglo a fost desemnat Procuror General ca urmare al unui concurs, finalizat cu scandal, organizat de Guvernul condus de Maia Sandu, în toamna lui 2019.


Pub