(video) Natalia Gavrilița, despre promisiunea de a majora pensia minimă: „Lucrurile merg conform planului”

Săptămâna viitoare autoritățile vor face mai multă claritate pentru toate persoanele interesate privind categoriile care vor beneficia de pensie majorată de minim 2 mii lei. Declarația a fost făcută de prim-ministra, Natalia Gavrilița, după ședința Guvernului.

Foto: UNIMEDIA

„Știți că o promisiune majoră în programul de Guvernare este creșterea pensiei minime și a altor alocații. Am avut deja mai multe ședințe cu ministerele de resort și avem un concept bine-gândit. În această săptămâna vom consulta acest concept cu colegii din Parlament și vom face ajustările necesare. Deja de săptămâna viitoare vom avea mai multă claritate pentru toți cei interesați privind categoriile care vor beneficia și creșterile pentru alte alocații. Lucrurile merg conform planului”, a declarat Gavrilița.

Natalia Gavrilița a declarat că decizia, luată de conducere veche, privind micșorarea vârstei de pensionare este una „iresponsabilă”, în contextul în care numărul persoanelor antrenate în câmpul muncii și pensionarilor nu diferă mult. Primi-ministra a menționat că decizia urmează a fi revăzută.

Deputații Partidului Socialiștilor și cei din Platforma Pentru Moldova au votat, în două lecturi, proiectul de lege prin care se revine la vârsta de pensionare anterioară, la data 16 decembrie 2020. Este vorba despre 57 de ani - vârsta de pensionare pentru femei și 62 de ani - pentru bărbați. Legea intră în vigoare din 1 ianuarie 2021.


Pub