18:03:42 28.03.2024
Stiri

VIDEO // Alexandr Stoianoglo cheamă presa la Procuratură cu o zi înainte de ședința Parlamentului în cadrul căreia a fost invitat să raporteze despre dosarul privind JAFUL bancar

Actualitate 19.08.2021 10:27 Vizualizări1828 Autor: Ziarul National
VIDEO // Alexandr Stoianoglo cheamă presa la Procuratură cu o zi înainte de ședința Parlamentului în cadrul căreia a fost invitat să raporteze despre dosarul privind JAFUL bancar


Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, va susține astăzi un briefing de presă, începând cu ora 11.00.

Evenimentul anunțat cu puțin timp în urmă este organizat cu o zi înaintea ședinței Parlamentului în cadrul căreia Stoianoglo a fost invitat să raporteze despre acțiunile instituției în ceea ce privește jaful bancar.

„Necesitatea desfășurării unor audieri parlamentare în acest subiect rezidă în interesul sporit al cetățenilor, dar și în faptul că aceasta reprezintă o condiționalitate a Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare pentru republica noastră”, a argumentat conducerea Parlamentului decizia de a organiza vineri, 20 august, o ședință a Legislativului dedicată acestui subiect.

Menționăm că relația dintre procurorul general, Alexandr Stoianoglo, și noua guvernare de la Chișinău este una destul de încordată. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, l-a acuzat pe Stoianoglo că „eliberează criminalii” din închisori și i-a solicitat demisia.

Stoianoglo a răspuns că nu-și va prezenta demisia, iar majoritatea parlamentară a decis să modifice Legea cu privire la Procuratură, astfel încât procurorul general să poată fi evaluat și demis pentru activitate ineficientă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md