01:15:09 25.04.2024
Stiri

Unde se află ACUM Vlad Plahotniuc? Procurorul general se laudă cu „SUCCESE” în ceea ce-l privește pe fostul său coleg de partid

Actualitate 19.08.2021 14:28 Vizualizări2412 Autor: Ziarul National
Unde se află ACUM Vlad Plahotniuc? Procurorul general se laudă cu „SUCCESE” în ceea ce-l privește pe fostul său coleg de partid


Fostul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, se află la ora actuală pe teritoriul Turciei, însă nu se știe când și dacă va fi extrădat în R. Moldova, a anunțat astăzi procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Stoianoglo, Procuratura a solicitat extrădarea fostului coordonator al coaliției de guvernare, însă până în prezent instituția a primit doar niște „răspunsuri intermediare”.

„Noi am cerut extrădarea domnului Plahotniuc de la câteva state. Am primit niște răspunsuri intermediare, dar lucrul continuă. Noi continuăm investigațiile în privința domnului Plahotniuc. Investigăm dosarul nu doar în interiorul R. Moldova, dar și în afară. Întreprindem măsuri concrete legate de urmărirea proprietăților și companiilor afiliate lui. Avem chiar și niște succese. Nu vă pot da mai multe informații, deoarece suntem la etapa urmăririi penale”, a spus Stioanoglo.

Întrebat dacă măcar știe unde se află Plahotniuc acum, procurorul general a spus: „Noi avem diferite informații… Informațiile venite din surse secrete arată că dânsul se află pe teritoriul Turciei”.

Deși recunoaște că a avut relații cu Plahotniuc, pentru că ambii au fost membri ai PD, Stoianoglo spune că vrea să stabilească adevărul în dosarul „furtului miliardului”.

„Pe parcursul a șase ani am fost într-un partid cu domnul Plahotniuc. Nu am avut relații ostile și nu am nimic împotriva lui. Pentru mine mai bine era să rămână totul cum a fost – Platon condamnat și în pușcărie. Cu domnul Plahotniuc eu am avut niște relații… Șase ani am fost în Parlament împreună cu el. Dar eu am schimbat tot. Nu din cauza că am ceva împotriva lui Plahotniuc și am ceva cu Platon. Eu vreau ca să fie stabilit adevărul. În cazul de față, nu eu, dar procurorii au stabilit că cel puțin furturile și tranzacțiile din 2014 nu au fost făcute de Platon, dar beneficiarul lor e domnul Plahotniuc. Noi suntem nevoiți să-l punem pe Plahoitniuc sub învinuire. Dar nu putem face asta cât sub învinuire e Platon”, a explicat Stoianoglo.

De menționat că Vlad Plahotniuc a fugit de mai bine de doi ani din R. Moldova și până acum organele de drept nu au reușit să-l aducă acasă pentru a-l trage la răspundere penală în dosarul privind jaful bancar. Anterior, procurorul general Alexandr Stoianoglo a afirmat că Plahotniuc ar fi principalul beneficiar al banilor sustrași din sistemul bancar al R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md