image
Sursa foto: Profimedia

Lupta împotriva incendiului forestier din nord-vestul Atenei continuă a treia zi consecutiv

Pompierii au continuat miercuri, pentru a treia zi consecutiv, lupta împotriva marelui incendiu forestier, scăpat de sub control, dintr-o zonă muntoasă situată la nord-vest de Atena unde au ars aproximativ 8.000 de hectare de pădure, relatează EFE, citată de Agerpres.

Potrivit surselor corpului de pompieri, situaţia se prezenta miercuri ceva mai bine, dar flăcările încă nu erau controlate.

În prezent nu mai există un front mare, ci mai multe focare mici dispersate în această zonă muntoasă cu acces dificil din cauza densităţii vegetaţiei şi lipsei drumurilor care îngreunează accesul pe cale terestră.

Potrivit pompierilor, la operaţiunile de stingere a flăcărilor participă în total 370 de efective, ajutate de 130 mijloace terestre şi 11 aeriene.

Luni a fost ordonată evacuarea a şapte localităţi, iar marţi a încă cinci, dar în prezent flăcările nu mai ameninţă casele.

Conform estimărilor Protecţiei Civile, acest incendiu şi un al doilea izbucnit luni la sud-est de Atena au ars aproximativ 8.000 de hectare de vegetaţie.

În ultimele săptămâni, Grecia s-a confruntat cu o serie de incendii fără precedent, dintre care unele nu sunt complet stinse şi se pot reactiva.

Catastrofa s-a soldat până acum cu moartea a două persoane, 100.000 de hectare de pădure şi terenuri de cultură arse şi sute de case distruse.

Noutăţile partenerilor

comentarii: