Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ În raionul Hîncești a…

DOC În raionul Hîncești a fost instituită stare de alertă „cod galben”. Autoritățile locale urmăresc „creșterea acoperirii vaccinale împotriva COVID-19”

Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică Hîncești a instituit stare de alertă „cod galben” în raionul Hîncești, începând cu 17 august. Măsura a fost luată în baza analizei situației epidemiologice la infecția COVID-19 pe teritoriul raionului, dar și în baza datelor de acoperire vaccinală atât la nivel raional, cât și național.

Potrivit hotărârii, se mențin măsurile de prevenire și control a infecției SARS-CoV-2 aplicabile la nivel raional, fiind introduse restricții noi.

„Este obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în spațiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin un metru. Totodată, în vederea evitării aglomerării transportului public, se recomandă organizarea programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv, să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră”, se arată în document.

Membrii Comisiei Raionale de Sănătate Publică Hîncești au decis că directorul spitalului raional și șefii centrelor de sănătate vor asigura „accelerarea creșterii acoperirii vaccinale împotriva COVID-19 prin implementarea campaniilor de informare țintite pentru diferite categorii de populație privind beneficiile vaccinării și riscurile ce pot fi provocate de COVID-19”.

Prevederile hotărârii:

8 decese și alte 485 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate miercuri, 18 august, în R. Moldova, dintre care 414 în rândul persoanelor nevaccinate, potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Din numărul total de cazuri, 32 sunt de import: 8-Italia, 6-Turcia, 4-România, 3-Rusia, 2-Bulgaria, 2-Ucraina, 2-Germania, 1-Belgia, 1-Canada, 1-Letonia, 1-Marea Britanie, 1-Portugalia.