Controversatul om de afaceri Veaceaslav Platon critică proiectul de lege privind verificarea activității procurorului general Alexandr Stoianoglo. Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a eliberat mandat de arestare pe numele lui Veaceslav Platon pe un termen de 30 de zile şi a dispus să fie dat în urmărire generală.
„Îi propun domnului Litvinenco să iasă din limitele orizontului său și să extindă această practică asupra unor persoane mai importante în stat, și anume: Șeful statului, Președintele Parlamentului și, desigur, asupra tuturor deputaților indezirabili. Sunt sigur că în perioada mandatului de președinte al lui Dodon, PAS ar fi votat cu satisfacție un asemenea proiect”, comentează Platon pe pagina lui de Facebook proiectul de lege al ministrului Justiției, Litvinenco, cu privire la evaluarea activității procurorului general.
Parlamentul a aprobat pe 13 august, în prima lectură, proiectul de amendare a Legii Procuraturii, care prevede un mecanism de evaluare a performanței procurorului general și demiterea acestuia în cazul constatării lipsei de rezultate în activitate.
De partea cealaltă, Procuratura Generală susține că autorii proiectului cu pricina urmăresc revocarea procurorului general Alexandr Stoianoglo.
Decizia de anunțare în urmărire a lui Veaceslav Platon a fost luată după ce Judecătoria Chişinău i-a dat controversatului afacerist un termen de zece zile pentru a reveni în Moldova şi a se prezenta la şedinţa de judecată într-un dosar în care este inculpat pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari şi tentativă de mituire.
Pe 2 august, procurorul anticorupţie Mirandolina Suşiţcaia solicitase schimbarea măsurii preventive în privinţa lui Veaceslav Platon după ce acesta nu s-a prezentat la şedinţa de judecată.
Veaceslav Platon a plecat în Marea Britanie, la 18 iulie, cu o cursă de avion care a decolat de pe Aeroportul Chişinău. Potrivit unor surse, afaceristul ar fi solicitat azil politic la o săptămână după ce a ajuns în Londra.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Finanţatori:
Parteneri: