Locuitorii unui bloc din Hîncesti, evacuați de urgență: Ce spune primarul localității, care a dispus acțiunea

Primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, a dispus evacuarea de urgență a locatarilor și bunurilor din imobilul de pe str. Mihalcea Hâncu 121, în care, săptămâna trecută, în urma ploilor abundente, au apărut fisuri mari în întreaga structură a casei, aceasta fiind în pericol iminent de a se prăbuși în orice moment.

Foto: Fb/ Info Curier Hîncești

De săptămâna trecută și până astăzi, fisurile de pe pereții portanți și de pe tavanele apartamentelor au devenit mai largi și mai extinse, astfel încât o comisie special creată în cadrul primăriei municipale, care a examinat repetat situația, a decis că aflarea locatarilor în interiorul clădirii este extrem de periculoasă, înaintând ca soluție de moment evacuarea în totalitate a acestora.

Primarul Alexandru Botnari, aflat la fața locului, a dispus ca locatarii din cele 42 de apartamente să ia măsuri pentru a-și evacua bunurile și a se adăposti temporar la rude până autoritățile vor găsi o soluție.

„Ceea ce se întâmplă astăzi la blocul locativ de pe str. Mihalcea Hâncu 121 reprezintă o situație foarte complicată, fisurile devenind de la o zi la alta tot mai mari, casa fiind deplasată cu cca 30 cm, ceea ce reprezintă un mare pericol de prăbușire. Comisia Situații Excepționale a mun. Hâncești a luat decizia în cadrul unei ședințe operative ca cetățenii, în mod de urgență, să se evacueze din clădirea avariată, atât ei, cât și bunurile lor. Ne vom strădui să le acordăm suportul necesar pentru a-și evacua bunurile în siguranță. De asemenea, am înaintat demersurile necesare la Centrul de Verificare și Expertizare a Construcțiilor, Inspecția de Stat în Construcții și Guvernul R. Moldova pentru a găsi o soluție optimă și a ajuta cetățenii în situația dată”, a declarat pentru CURIER Alexandru Botnari.


Pub