Principală  —  IMPORTANTE   —   Vicepremierul Vlad Kulminski, întrevedere cu…

Vicepremierul Vlad Kulminski, întrevedere cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană

Kulminski

Vicepremierul Vlad Kulminski și șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani, au avut o întrevedere luni, 16 august, cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting.

Potrivit unei note informative a Guvernului, în cadrul dialogului s-a efectuat un schimb de opinii pe un șir de subiecte actuale ce vizează problematica transnistreană, abordările Chișinăului pe marginea acestora, precum și au fost accentuate obiectivele prioritare propuse spre implementare și care sunt reflectate în Programul de activitate al Guvernului R. Moldova.

De asemenea, a fost reiterată deschiderea părții moldovenești de a participa la o nouă rundă de negocieri în formatul ,,5+2” cu abordarea temelor din toate cele 3 coșuri de pe agendă și dezvoltarea unei perspective clare de avansare în procesul de reglementare, precum și disponibilitatea antrenării într-un dialog interactiv la lucrările unei potențiale conferințe bavareze pentru promovarea măsurilor de întărire a încrederii.