(video) Stadionul Republican va fi sau nu dat pentru construcția unei noi Ambasade SUA? Răspunsul Nataliei Gavrilița

Prim-ministra, Natalia Gavrilița, susține că înainte de a fi luată vreo decizie în privința Stadionului Republican, autoritățile vor organiza consultări publice, astfel ca totul să aibă loc în mod transparent. Declarațiile au fost făcute aseară, la o emisiune de la RTR Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Această decizie pe Stadionul Republican este de 10 ani, primele decizii au fost luate încă de către Guvernul Tarlev, deci înaintea noastră. Trebuie să fim un partener internațional normal. Cu siguranță vom organiza consultații, cred că totul trebuie să aibă loc transparent și să aibă loc consultări cu oamenii”, a spus Gavrilița.

Înalta Curte a declarat neconstituțională hotărârea din 3 decembrie 2020 de anulare a Legii cu privire la transferul fostului Stadion Republican către Ambasada SUA pentru construirea unei noi clădiri a misiunii diplomatice. În timp ce se pronunța decizia, PSRM protesta în fața clădirii CC.

Deputații PSRM și cei din Platforma Pentru Moldova au decis, pe 3 decembrie 2020, că terenul unde a fost Stadionul Republican rămâne în proprietatea statului, iar pe spațiul acestuia vor putea fi construite doar obiective sportiv-culturale.

La rândul lor, Statele Unite și-au exprimat regretul și au criticat adoptarea legislației de abrogare a Legii nr. 151 din 2018, ce autoriza vânzarea terenului fostului Stadion Republican către Statele Unite pentru construirea unui nou Complex al Ambasadei.

„Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova timp de peste un deceniu achiziția terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la Chișinău.


Pub