„Multe răspunsuri vin cu întârziere, când nu mai au niciun fel de actualitate și tu pur și simplu pierzi subiectul”. Elena Cioina, coordonatoarea Platformei E-Sanatate.md, despre problema accesului la informație
În primul rând, problema mare este că orice informație, chiar și una foarte, foarte banală sau una care e la suprafață și o cunoaște specialistul de la minister sau de la Compania Națională de Asigurări în Medicină sau de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și poate să ne-o dea, pur și simplu nu ne-o dau. Nu ne-o dau trimițându-ne, de regulă, la serviciul de presă și serviciul de presă bineînțeles că ne spune să scriem pentru orice informație o solicitare, scrie, pe MediaGuard.ngo, Elena Cioina, coordonatoare media a Platformei E-Sanatate.md.
Semnătura electronică – piedică în a accesa informația
Mai nou, de exemplu, am trimis o solicitare la Ministerul Sănătății la care ni s-a răspuns că trebuie să ținem cont de Legea Petiționării, adică ori s-o semnăm și s-o trimitem fizic la ei, ori să aibă semnătură electronică, dacă o trimitem prin email etc. Ceea ce înseamnă că accesul la informație pe domeniul sănătății, care este un domeniu destul de complicat și complex, devine mult mai dificil.
Mi-am făcut semnătură electronică ca să pot să trimit solicitări și să primesc și răspunsuri, nu doar refuzuri că ei nu vor examina solicitarea noastră de informații. Pentru că asta ni s-a spus – ea nu răspunde normelor legislative, respectiv ei nu vor analiza această solicitare și am fost nevoiți să ne facem semnătură electronică.
Așa ni s-a întâmplat și cu Procuratura Anticorupție de la care am cerut informații privind mersul dosarelor deschise pe diverși funcționari din sănătate. Însă nu toți dintr-o redacție pot să-și facă o semnătură electronică și toate solicitările de la reporteri, bineînțeles, vin la redactor și redactorul începe să trimită iarăși solicitări cu semnătură electronică. Asta îți ia foarte mult timp și mi se pare chiar o piedică foarte mare în a accesa informația, pe care ei sunt obligați să o dea, pentru că este o informație de utilitate publică, de interes public.
„Pur și simplu pierzi subiectul”
Deja nu mai vorbesc de faptul că multe răspunsuri vin cu întârziere, când nu mai au niciun fel de actualitate, relevanță și tu pur și simplu pierzi subiectul. Mai ales acum, în Covid, noi avem nevoie de informație practic în timp real și când îți spune să scrii o solicitare și îți vine răspuns în două săptămâni sau în trei, pentru că ei își rezervă acest drept – să îți răspundă în 20 de zile lucrătoare, practic tu pierzi subiectul și trebuie din nou și din nou să scrii solicitări. Uneori sunt zile când noi asta facem – scriem solicitări întruna la instituțiile din domeniul sănătății.
„Mulți se supără când le ceri informații de interes public”
Foarte des chiar și responsabilii de relațiile cu presa iau aceste solicitări foarte personal. Ei decid cărui jurnalist să-i ofere informația și căruia jurnalist să nu-i ofere. Se ajunge la situații când se creează mici conflicte, neînțelegeri, chiar dacă nu ei sunt cei vinovați că nu dau informații. Asta e foarte urât, nu ai o relație normală nici cu responsabilul de comunicare și de presă, nici cu oamenii din Ministerul Sănătății, în cazul dat, sau din alte instituții.
Foarte des se întâmplă ca responsabilii să se supere că am scris un material în care le-am criticat activitatea. Efectiv nu-ți mai răspund la nicio întrebare și orice informație o ceri, te obligă să scrii solicitări. Mai mult, dacă e director de vreo instituție medicală, le interzic medicilor, cărora le ceri informații utilitare, care țin strict de specialitatea lor, să vorbească cu presa. Și medicii acceptă să nu ofere informații, din nou, trimițându-ne la serviciul de presă. Asta descurajează foarte mult.
Deja nu mai vorbesc de instituțiile care au comunicatori sau responsabili de presă, dar noi nici măcar nu știm cine sunt ei, atât de des se schimbă. Sunt comunicatori care habar nu au ce înseamnă această funcție. Adică ocupă și ei un loc, că așa trebuie. Nu intră foarte mult în esența lucrurilor. E complicat să lucrezi pe domeniul sănătății și să nu ai informații. Imaginați-vă, aici sunt lucruri pentru care ar trebui să ai anumite cunoștințe și trebuie să faci mereu unele precizări și când nu îți răspunde un specialist, tu rămâi cu jumătate de informație. Te uiți la ea și nu știi ce să faci – să o dai, să dai iarăși acea frază banală că „nu ne-a răspuns la telefon, nu ne-a răspuns la informație, l-am sunat de nu știu câte ori”. Mesaje nici nu mai zic…
O altă problemă este că foarte mulți se supără când le ceri informații de interes public. O percep ca pe informația lor personală. Atunci când începi să răscolești mai adânc și să-i întrebi despre bani în mod special, cum sunt cheltuiți, pe ce anume exact, asta e un subiect aproape tabu și pot să te întrebe: „de ce ție îți trebuie această informație? Eu trebuie să o dau numai directorului, managerului”.
„Nu trebuie noi să tragem cu cârligul atât de mult din ei”
Pot să vă dau un exemplu cu o știre pe care am realizat-o noi chiar săptămâna asta, despre felul în care se implementează Strategia de dezvoltare a resurselor umane în domeniul sănătății pe perioada 2016 – 2025, deci noi suntem la jumătate de termen. Am găsit raportul cu planul și ce s-a făcut în 2020. Și apropo, deși scrie clar în strategie că Ministerul trebuie publice acest raport în fiecare an, noi am găsit doar pentru 2020. Bineînțeles că noi am scris din raport ce activități și cum au fost făcute și unor responsabili, de exemplu de la Universitatea de Medicină, nu le-a plăcut cum noi am formulat textul, pentru că noi am spus că medicii sunt instruiți pe Facebook. Dacă ar fi citit atent, ar fi înțeles că reproșul nostru era către autoritatea din Sănătate, adică minister, și nu față Universitate. Dacă măcar cineva de la Ministerul Sănătății ne-ar fi răspuns, pentru că noi am sunat, probabil că ne-ar fi ieșit un pic altfel de știre. Dar când nu ți se răspunde la telefon, atunci n-ai decât să iei din raportul respectiv și să te gândești tu sau să interpretezi într-un fel sau altul anumite informații. Deci de asta e nevoie ca să discuți cu specialiștii.
Ziceam că sunt informații la care tu ai nevoie de precizări. Am impresia că responsabilii din acest domeniu ori sunt foarte comozi, ori sunt foarte fricoși și nu vor să vorbească cu presa, să ofere anumite precizări la anumite subiecte. Deci ei sunt specialiștii, ei sunt cei care pot să ne dea nouă informația. Nu putem noi să inventăm nu știu ce și să căutăm nu știu cum informații ca să iasă o știre. Este, în primul rând, interesul lor să arate că ceea ce fac ei nu e atât de rău poate sau, dimpotrivă, e foarte bine. Nu trebuie noi să tragem cu cârligul atât de mult din ei. Asta nu se înțelege în sistemul sănătății din punctul meu de vedere, din experiența pe care am acumulat-o în anii ăștia și din comunicarea pe care o am începând cu ministerul și terminând cu un medic simplu dintr-o instituție medicală. Bineînțeles, nu-i punem pe toți într-o oală. Sunt excepții și exemple de colaborare foarte bune, dar ele sunt excepții.
