Statistici îngrijorătoare privind infectările cu COVID-19: O treime din cei infectaţi sunt din Chișinău

Irina Odobescu
13/08/2021
msmps.gov.md

Alte 283 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate, vineri, în Republica Moldova. 27 dintre ei sunt persoanele care au revenit de peste hotare, iar cinci sunt lucrători medicali. O treime dintre cazuri sunt din municipiul Chișinău, unde 90 de persoane au fost testate pozitiv.

Chișinău, regiunea din stânga Nistrului și Cahulul rămân pe primele poziții după numărul de infectări. 

Caption

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 261.807. Din numărul total de cazuri, cinci sunt din rândul lucrătorilor medicali, doi asistenți medicali și trei lucrători auxiliari. 

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 416 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 66 sunt în stare extrem de gravă (șapte pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

Alte 201 persoane au fost vindecate. În total, 253.704 persoane au fost tratate de COVID-19. Bilanțul deceselor a ajuns la 6.301, după ce, vineri, încă trei persoane au pierdut lupta pentru viață. 

Irina Odobescu
13/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii