(foto) Mărturii din „iadul” Greciei. Pompier moldovean: Aici e ca la război, pieptul și haina sunt „cimentate” cu cenușă

Slavatorii moldoveni, de rând cu cei din alte țări au ajuns în Grecia și au intrat în lupta cu flăcările, care mistuiesc hectare întregi de vegetație de pe insulele grecești. Unele surse susțin că incendii de asemenea amploare nu au mai fost înregistrate în țara elenă, iar o lume întreagă așteaptă vestea când focarele vor fi localizate și stinse. Dumitru Polscin, unul dintre pompierii moldoveni, plecați în misiune în Grecia, povestește despre ce se întâmplă, la fața locului.

Foto:

„Aici e ca la război.

În drum spre zona incendiilor, coloana internațională a salvatorilor se întinde probabil pe un kilometru.

La fața locului, autospecialele sunt aranjate de-a lungul drumului, la o distanță de jumătate de kilometru, iar noi luăm furtunurile de apă în spate și urcăm pe munte.

Deasupra capului permanent roiesc avioanele care supraveghează zona de lucru, dar si elicoptere pompierilor, care zboară spre cele mai devastatoare puncte - ei sunt îngerii noștri păzitori aici. Vin avioane din diferite țări și este plăcută această solidaritate a pompierilor din toată lumea.

Intrăm în pădure, iar când se termină apa, ne intoarcem la autospeciale, apoi iarăși în pădure.


Cu fiecare dată, urcușul devine tot mai dificil și își vine cu fiecare dată să iei cu tine tot mai puțină apă, dar nu se poate, or va trebui să coborâm mai des.

La sfârșitul fiecărei ture de muncă, venele și mușchii își provoacă dureri acute.

Locuitorii din zonă apreciază munca noastră. Atunci când trec prin preajmă, își pun mâna la inimă, mulți se opresc și ne oferă apă rece, mâncare și chiar dacă noi suntem asigurați cu toate cele necesare, nu îi putem refuza, pentru că aceasta e posibilitatea lor de ne mulțumi.


Spiritul de luptă este foarte înalt și, în pofida efortului fizic nebun depus zilni9c, nimeni dintre salvatori nu a regretat nicio clipă decizia luată.

Când coborâm, pieptul, dar și uniformele sunt „cimentate” practic de cenușă”, a povestit salvatorul, care și-a exprimat speranța ca lupta cu flăcările să se încheie cât mai rapid cu cât mai puține pierderi.


Potrivit IGSU, cei 25 de salvatori detașați în statul elen lucrează în două ture și vor interveni pe parcursul mai multor zile pentru lichidarea focarelor de pădure devastatoare în Grecia. Până acum, peste 59 de focare au fost stinse, în comun cu colegii români. Pe parcursul a 24 de ore de intervenție, salvatorii moldoveni au reușit să stingă 7 ha de teren ars pe coastele munților, dar și înaintând pe relieful dificil al acestora.






Pub