(video) Termenul limită a expirat: Veaceslav Platon, anunțat în căutare. Ce spun avocații apărării

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis astăzi demersul Procuraturii Anticorupție privind aplicarea în privința cetățeanului Veaceslav Platon a măsurii preventive – arestul pentru 30 de zile cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsurii preventive.

Foto:

Decizia survine ca urmare a neprezentării inculpatului la ședința de judecată, vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”.

Mai exact, este vorba de dosarul întors pe 30.01.2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.

În cadrul ședinței de judecată, magistrații au menționat că în cazul în care Platon va fi reținut, acesta va fi trimis la Penitenciarul nr.13, acolo unde a mai fost deținut.

Avocatul apărării a declarat că va contesta decizia la Curtea de Apel. Potrivit lui Ion Crețu, Platon nu s-a prezentat în fața magistraților, „din motive personale și„va prezenta dovezi în acest sens”. Anterior, omul de afaceri a confirmat că se află la Londra.

Platon este așteptat la audieri la ședința programată pe 13 octombrie



Pub