Linkuri accesibilitate

O deversare de petrol în Marea Neagră amenință plajele și viața marină din largul Rusiei


Pata de petrol din apropiere de Novorossiisk
Pata de petrol din apropiere de Novorossiisk

Oamenii de știință ruși au tras un semnal de alarmă, miercuri, în legătură cu o uriașă deversare de petrol în Marea Neagră, organizația ecologistă World Wildlife Fund spunând că cel puțin 100 de tone de petrol s-au scurs în mare în apropiere de orașul Novorossiisk.

Procurorii ruși au deschis o anchetă penală în urma semnalării cazului de către ecologiști și spun într-un comunicat că studiază țărmul între stațiunea Anapa și Novorossiisk. Aici sunt situate câteva dintre cele mai bune plaje ale Rusiei, zona atrăgând numeroși turiști.

Deversarea s-a produs în weekend la un terminal în largul orașului Novorossiisk în timp ce petrolul era pompat într-un tanc petrolier grecesc.

Inițial, autoritățile au spus că deversarea a afectat doar aproximativ 200 de metri pătrați. Estimarea a fost făcută de Consorțiul care controlează o conductă de transportare a petrolului caspic și terminalul petrolier.

Dar oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Spațiale al Academiei de Științe din Rusia au spus, la 11 august, după ce au studiat imagini filmate prin satelit că pata de petrol acoperă de fapt aproape 80 de kilometri pătrați.

Organizația internațională pentru protecția naturii, World Wildlife Fund, a declarat că a lansat propria investigație și a constatat că suprafața afectată este chiar mai vastă și că în mare s-au scurs aproximativ 100 de tone de țiței.

„În ciuda intervenției rapide a echipelor de salvare, petrolul s-a răspândit pe o suprafață imensă”, a declarat organizația pe Facebook, adăugând că vietățile marine ar putea fi afectate.

Victoria Glușcenko de la organizația de mediu Greenpeace Rusia a spus într-o declarație că, dacă estimările Institutului de Cercetări Spațiale sunt corecte, deversarea va pune în pericol peștii, păsările și ecosistemele marine.

„În plus, sănătatea oamenilor, inclusiv a turiștilor, care se vor regăsi în zona de poluare, este expusă riscului”, a mai spus Glușcenko.

Terminalul petrolier din portul Novorossiisk
Terminalul petrolier din portul Novorossiisk

Presa rusă a relatat că au fost observate urme de petrol de-a lungul coastei. Angajații unui delfinariu din apropiere de Anapa au spus că au văzut pete de ulei la suprafață și că lucrează pentru a-și proteja mamiferele marine.

Svetlana Radionova, șefa agenției ruse de supraveghere a mediului, Rosprirodnadzor, a declarat într-un interviu acordat televiziunii Rossiya-24 că un sistem de siguranță pare să fi întrerupt rapid scurgerea, dar că ea nu poate estima pe baza imaginilor din satelit cât de mult petrol a ajuns în mare.

Pata de țiței, chiar dacă s-a răspândit pe o arie extinsă, nu indică volumul, care trebuie calculat în baza datelor acumulate cu ajutorul echipamentelor speciale, a mai spus Radionova, citată de agenția TASS.

În timp ce autoritățile ruse investighează incidentul, organizația World Wildlife Fund a mai spus că pata de țiței se deplasează către nord, ajungând deja în dreptul regiunii Abrau-Dyurso faimoasă pentru industria vinicolă, și că ar putea atinge mai târziu rezervația naturală Utrish.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG