Comercianții de pe litoralul din Bulgaria plâng după clienții bogați. Românii și moldovenii nu cumpără nimic

12 Aug. 2021, 13:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Aug. 2021, 13:22 // Actual //  MD Bani

În pofida dublării numărului de turiști din această vară pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, nu toți cei care își câștigă pâinea din turism sunt mulțumiți. Comercianții din stațiunile de pe litoralul bulgăresc sunt nemulțumiți de absența turiștilor bogați din Rusia, Marea Britanie, Franța, țările scandinave și alte țări occidentale, transmite Sega.

„Situația este foarte proastă, în mod special pentru magazinul meu. Eu vând încălțăminte produsă special pentru turiștii ruși, dar aceștia lipsesc. În locul lor au venit românii, care nu cumpără nimic. Există și tineri care nu fac deloc cumpărături, merg doar prin localuri”, s-a plâns un comerciant din Sunny Beach pentru postul public de radio de la Sofia. „Există turiști, dar nu au mulți bani. Comerțul nu merge bine. Nu știm cum ne vom plăti chiriile și costurile de cazare”, a spus un alt vânzător.

În afară de români, stațiunea este plină de polonezi, ucraineni și moldoveni. Și, desigur, bulgari. Este, de remarcat și prezența puternică a turiștilor romi – în principal cei care lucrează în străinătate și s-au întors în Bulgaria pentru vacanța de vară.

Spre deosebire de anul trecut, hotelurile din cea mai mare stațiune din partea de sud a litoralului Mării Negre sunt 100% pline. Hotelierii sunt însă nemulțumiți de invazia mașinilor. Fiecare parchează pe unde găsește – în parcuri, pe alei, în parcări neamenajate.

Există locuri libere numai în zona albastră plătită. Este criticată și curățenia din stațiune.

„Sunny Beach are nevoie de parcări tampon și în acest sezon acest lucru a devenit deosebit de evident”, a declarat Zlatko Dimitrov, director executiv al Sunny Beach AD, societatea care administrează infrastructura.

„Acesta este o mare încercare pentru noi, care va continua și în următorii ani. Cu ochiul liber se vede că infrastructura este sufocantă. Hotelurile nu sunt pregătite pentru acest tip de turiști”, a spus Dimitrov.

Datorită măsurilor restrictive de călătorie din cauza coronavirusului, acces pe litoralul bulgăresc al Mării Negre au în principal turiștii din țările vecine, care sosesc în Bulgaria cu propriul transport.

Potrivit hotelierilor, comercianților și concesionarilor de pe plaje, totuși, statul ar fi trebuit să aibă o publicitate turistică mai intensă și stimulente către piețe mai solvabile.

Turiștii sunt și ei nemulțumiți: „Este o nebunie. Este mult zgomot, plajele sunt aglomerate, nu sunt umbrele”, spun turiștii. „În luna august au fost mereu mulți oameni. Să nu uităm că, datorită respectării distanței, a trebuit să reducem umbrelele și din această cauză numărul lor a scăzut cu 25-30%”, își amintește un concesionar de pe plaja din Sunny Beach.

Doar proprietarii de restaurante se bucură acum de un sezon bun. „Așteptam alți turiști, dar nu ne plângem. Problema este că sezonul a început târziu și nu se știe cât va dura”, a spus proprietarul unui bar.

Peste 2,5 milioane de turiști au ales să își petreacă vacanța în Bulgaria, de la începutul sezonului estival, conform datelor oferite de Sistemului de Informații Turistice. Cea mai mare parte dintre aceștia sunt cetățeni bulgari – aproape 1.700.000. Turiștii străini de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre sunt aproape 890.000, cei mai mulți fiind din omânia, Polonia, Republica Cehă, Germania și Ucraina.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău