În premieră în Moldova, se lansează serviciul gratuit de livrare „Pick Up” a dispozitivelor de la compania Samsung

1280X720_pick_up

În Moldova, se lansează în premieră un serviciu de livrare gratuit a dispozitivelor defecte de la utilizator până la centrul de deservire și înapoi. Serviciul Pick Up de la Samsung vine să-ți economisească banii și timpul, iar tu nu va mai trebui să cauți un centru de deservire specializat sau să-ți faci griji de felul cum dispozitivul tău va fi reparat.

Pick Up Service de la Samsung Electronics îți oferă o soluție completă de servicii de calitate care îți vor face viața mai confortabilă.

Cum funcționează?

Sunt momente în care cu certitudine ne confruntăm cu mercurul retrograd și avem impresia că am fost deocheați dis-de-dimineață. Ți s-a defectat telefonul mobil, tableta s-au smartwatch-ul și efectiv nu ai timp să călătorești prin oraș pentru a găsi un centru de deservire specializat? Respiră adânc și calmează-te. Samsung Electronics a prevăzut această situație și îți propune un serviciu extrem de util pentru oamenii care nu au timp să-și ducă amicul la reparație.

Iată ce pași trebuie să întreprinzi ca dispozitivul tău să ajungă într-un centru de deservire specializat, iar tu să nu achiți pentru livrare niciun bănuț.

#1. Caută cea mai apropiată sucursală Nova Poshta sau comandă livrarea prin curier, iar Samsung se va ocupa de restul.

#2. Pentru a profita de serviciul Pick Up, poți completa acest formular sau să apelezi la centrul de deservire a clienților la numărul de telefon 022 667 400. Linia fierbinte este deschisă non-stop, iar consultarea în limba română este posibilă de luni până vineri, între orele 8.0 și 17.00.

Cât costă?

E cea mai des adresată întrebare de către clienți. Răspunsul este simplu: nimic nu costă. Costul livrării de la client către centrul de deservire și înapoi este plătit de Samsung Electronics. Serviciul se aplică doar smartphonurilor, tabletelor și ceasurilor de la Samsung atât în ​​cazuri de garanție, cât și fără garanție. Chiar dacă refuzi repararea dispozitivului, acesta îți va fi livrat înapoi gratuit.

În această ordine de idei, Samsung Electronics garantează clienților săi că tehnicienii folosesc doar echipamente specializate și certificate pentru a efectua orice tip de diagnostic și reparații de orice nivel de dificultate.

Și asta nu e tot. Compania Samsung Electronics pune accent pe rapiditate, fără pierdere din calitate. De aceea, scopul acestui serviciu este de a-ți returna dispozitivul reparat în termen de cel mult cinci zile.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente