Maia Sandu, după întrevederea cu Dmitri Kozak: „Am reiterat poziția noastră în vederea relansării unui dialog pragmatic și constructiv”

Irina Odobescu
12/08/2021
Foto: Maia Sandu via Facebook

Relansarea dialogului „pragmatic și contructiv” dintre Republica Moldova și Federația Rusă, livrarea gazelor naturale, conflictul transnistrean au fost printre temele discutate, miercuri seară, la Chișinău în cadrul întrevederii președintei Maia Sandu și a șefului adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak. 

Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook, fără să ofere detalii, despre bilanțul întrevederii. Președinta nu a anunțat o conferință de presă în care să prezinte cetățenilor subiectele precise ale discuției sale cu oficialul rus. 

„Am abordat și subiectul reglementării conflictului transnistrean. Am reconfirmat poziția Republicii Moldova în ceea ce ține de relansarea procesului de reglementare exclusiv pe cale pașnică, folosind instrumente politice și diplomatice și cadrul de negocieri existent, cu respectarea suveranității și a integrității teritoriale a țării noastre în cadrul hotarelor ei internațional recunoscute”, scrie Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. 

La întrevederea cu Dmitri Kozak au fost prezenți Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vlad Kulminski, viceprim-ministru pentru Reintegrare, și alți membri ai Guvernului. Sandu mai scrie că Federația Rusă este deschisă la consolidarea dialogului cu Republica Moldova. 

Irina Odobescu
12/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii