fbpx

Avocatul care a spart parbrizele mai multor mașini din capitală a rămas fără licență

Avocatul care a spart în iunie parbrizele mai multor mașini din capitală, a rămas fără licență. La 19 iulie, Comisia de etică și disciplină (CED) a decis să-i retragă licența după ce a examinat mai multe sesizări înaintate de cetățeni, organe și instituții care au invocat săvârșirea pretinselor abateri disciplinare de către apărător. Acesta deținea licența de doar jumătate de an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pe numele avocatului Marin Sardari, a fost pornită urmărire penală în temeiul art. 287 alin. (3) Cod Penal pentru huliganism,  după ce acesta a deteriorat câteva mașini pe strada Muncești din capitală. La momentul examinării plângerilor acesta se afla în arest preventiv.

În poziția sa de apărare pe marginea petițiilor înaintate avocatul a declarat printre altele că licența „i-a fost dăruită de Dumnezeu și doar Dumnezeu i–o poate lua.”

Comisia a constatat că Marin Sardari a săvârșit abateri disciplinare grave, astfel retrăgându-i licența.

Amintim că avocatul a vandalizat pe 19 iunie, cu o cărămidă mai multe mașini parcate pe un teritoriu disputat între doi agenți economici, pe șoseaua Muncești din capitală.

Avocatul, nemulțumit de faptul că reprezentanții unui agent economic nu ar fi reacționat la somații, a luat o cărămidă, prin intermediul căreia a distrus parbrizurile a cel puțin trei automobile.

Vezi și: Poliția, despre avocatul care a spart sâmbătă parbrize. Pentru cât timp a fost reținut

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button