/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Toate persoanele de peste trei ani din Israel vor fi nevoite să prezinte certificatul „verde” la evenimente și restaurante din țară

missing
12 august 2021, ora 17:05

Din cauza creşterii numărului de infecţii cu noul coronavirus, Israelul a sporit restricţiile şi a extins utilizarea aşa-numitului „green pass” (certificat verde). Toate persoanele de peste trei ani din Israel vor fi nevoite să-l prezinte pentru a putea intra la evenimente și restaurante, informează Digi24.

Toţi adulţii trebuie să prezinte un certificat care să ateste că au fost vaccinaţi, s-au vindecat sau au fost testaţi negativ, a decis miercuri seara, 11 august, grupul guvernamental însărcinat cu gestionarea epidemiei. În locurile în care este necesar certificatul verde, copiii cu vârsta de trei ani şi peste trebuie să prezinte un test negativ pentru coronavirus.

Este vizat accesul la evenimente sportive şi culturale, în centre de fitness, restaurante şi săli de conferinţă. La evenimentele din săli închise fără locuri pe scaune vor putea participa doar până la 1.000 de persoane, iar la cele în aer liber până la 5.000 de persoane. Evenimentele private sunt limitate la 50 de persoane în interior şi 100 în exterior.

Noile reguli se vor aplica începând de miercurea viitoare, 18 august.

Certificatul verde, care a adus o relaxare pentru cei vaccinaţi şi vindecaţi, a fost introdus în Israel în luna februarie. Peste 58% din populaţia israeliană, de aproximativ 9,4 milioane de persoane, este complet vaccinată.

Infecţiile cu coronavirus au crescut semnificativ de la începutul lunii iunie. Miercuri, Ministerul Sănătăţii a raportat 5.755 de noi infecţii pentru ziua precedentă. În acelaşi timp, potrivit ministerului, numărul pacienţilor grav bolnavi de COVID-19 a crescut la 400, pentru prima dată de la sfârşitul lunii martie.

Amintim că Israelul a fost prima ţară din lume care a început să administreze al treilea vaccin persoanelor cu vârsta de 60 de ani şi peste. Până în prezent, peste 600.000 de persoane au fost vaccinate a treia oară, conform guvernului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram