Principală  —  citiți joi   —   Citiți joi în ZdG

Citiți joi în ZdG

În ediția de joi, 12 august, a Ziarului de Gardă citiți o anchetă despre averea cu care vin în Guvern noii miniștri.

Natalia Gavrilița, noua prim-ministră a R. Moldova, locuiește într-o casă cu două niveluri, situată în sectorul Centru al Capitalei. Imobilul nu se regăsește în declaraţiile sale de avere și interese personale din ultimii ani, acesta aparținând părinților săi.

Unii miniștri din Guvernul condus de Natalia Gavrilița, care nu au ocupat până acum funcții publice, vin în Executiv având proprietăți de milioane, inclusiv în afara țării. Doi dintre noii miniștri, anchetați anterior de Autoritatea Națională de Integritate, au fost găsiți vinovați de încălcarea legislației, însă niciunul din ei nu a ajuns să fie pedepsit: într-un caz procurorii au refuzat pornirea urmăririi penale, iar în al doilea caz, deoarece a trecut termenul de prescripție de un an, sancțiunea nu a fost aplicată.

Tot în acest număr găsiți un reportaj special despre proiectul fotografic „Spun Fără Rușine”, care dă voce persoanelor care au trecut prin hărțuire, cu scopul de a reduce stigma în jurul acestui subiect. Proiectul este implementat de Ecaterina Verbițcaia, una dintre victimele hărțuirii în R. Moldova.

Iar la rubrica exclusiv veți putea citi un interviu cu o moldoveancă stabilită cu traiul în Statele Unite ale Americii, unde și-a deschis un birou de avocați. Femeia spune că mormântul mamei sale din cimitirul din Ciuciulea, raionul Glodeni, i-a implantat rădăcini în Moldova și a „readus-o” indirect acasă.

La rubrica Societate, în ediția de joi a ZdG, citiți un articol despre actuala situație din spitale. Medicii ne-au povestit ce a schimbat pandemia în activitatea lor, care este situația acum în spitale, dar și de ce vaccinarea rămâne indispensabilă. Astfel, am aflat că 100% dintre pacienții spitalizați care se află acum la terapie intensivă sunt nevaccinați, iar medicii spun că doar jumătate dintre ei se vor întoarce acasă.

ANCHETE:  Averea cu care vin în Guvern noii miniștri

REPORTER SPECIAL: „Spun fără rușine”: un proiect fotografic despre hărțuire și consimțământ în R. Moldova

EXCLUSIV: Mormântul mamei din cimitirul din Ciuciulea, raionul Glodeni, mi-a implantat rădăcini în Moldova și m-a „readus” acasă

VIAȚA REDACȚIEI: Scrisori de la cititori: „Oamenii lor vor încerca să se opună reformelor, vor crea obstacole, vor ponegri noua putere, pentru a o face să-și piardă influența”

SOCIETATE: Directorii spitalelor din R. Moldova, despre cât de pregătite sunt instituțiile respective pentru un nou val pandemic

Editoriale:

PETRU GROZAVU: Lupta abia începe