„Vă rog să vă căutați de treabă în altă parte”. Mesajul ministrului Spânu pentru antreprenorii care nu împărtășesc lupta anticorupție

Ilie Gulca
11/08/2021
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu, a solicitat miercuri antreprenorilor din domeniul construcției drumurilor să denunțe cazurile de corupție și presteze lucrări calitative. Dacă nu împărtășesc același deziderat, oficialul „i-a rugat” pe antreprenori să își „lichideze companiile și să își caute de treabă în altă parte”.

„Eu am așteptat totuși ca măcar cineva dintre Dvs. să aibă curaj să recunoască că în acest sistem este corupție. Mandatul pe care noi îl avem de la oameni [...] este să facem măcar un pic de dreptate în țară. Iar dreptatea începe de la faptul că noi o să începem să luptăm cu corupția. Eu vă promit că nu am să vă cer niciodată nimic în schimb decât să vă faceți treaba bine”, a afirmat ministrul, potrivit unui comunicat publicat pe pagina fostului Minister al Economiei și Infrastructurii.

Mai mult, Andrei Spînu a venit cu o rugăminte către participanții la ședință ca aceștia să îl informeze personal despre funcționarii publici care au luat măcar o dată mită.

„Nu voi tolera nici cea mai mică corupție în acest sector. Nu am pretenția să spun că am s-o lichidez pe toată, începând cu ziua de mâine, dar am pretenția să cred că poate o să ajungem la un moment dat, când cu adevărat nu o să fie corupție”, a opinat oficialul.

În opinia sa, drumurile din Moldova au o proastă calitate inclusiv din cauza faptului că unii dintre antreprenori dau mită. „În loc să dați mită, mai bine ați mări salariile lucrătorilor care muncesc la drumuri, în soare, sau ați mai adăuga un centimetru de asfalt unde este necesar”, a sugerat el.

La final, ministrul le-a propus antreprenorilor să facă echipă, accentuând că este dispus să le ofere tot sprijinul necesar pentru eliminarea anumitor provocări pe care le întâmpină aceștia în activitate. 

„Vă rog să creșteți capacitatea de management a proiectelor în cadrul companiilor pe care le gestionați. Să lucrați mai responsabil ca să oferiți cetățenilor drumuri calitative.

Ilie Gulca
11/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii