fbpx

Kozak, mulțumit de discuția cu Sandu: „A fost constructivă și binevoitoare”. Declarațiile înaltului oficial rus

Șeful-adjunct al administrației Președinției Rusiei, Dmitrii Kozak, se arată mulțumit de dialogul pe care l-a avut în ceastă seară la Chișinău cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Acesta a declarat jurnaliștilor după întrevedere că „discuția a fost una constructivă şi binevoitoare”, părțile au discutat despre colaborare și inițierea unui dialog la nivel de instituții, începând cu ziua de mâine, asupra tuturor problemelor care provoacă îngrijorări atât în Republica Moldova, cât și Rusia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Am fost rugați să ajutăm în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, am ajuns la o înțelegere să colaborăm în privința neutralizării munițiilor din Cobasna”, a declarat Kozak, potrivit deschide.md.

Întrebat despre o posibilă întrevedere dintre Maia Sandu și Vladimir Putin, oficialul rus a declarat că în cazul în care se va ajunge la o înțelegere la nivel de instituții, „atunci întrevederea neapărat va avea loc”.

Federația Rusă este gata să ajute Moldova, dar în cadrul unor relații reciproc avantajoase, fără a prejudicia interesele naționale ale Rusiei. Există o posibilitate enormă de a atinge aceste obiective. Am văzut acest lucru reieșind din discuția pe care am avut-o cu președintele Republicii Moldova”, a spus el.

Vorbind despre înfrângerea lui Dodon și PSRM în cadrul ultimelor scrutine naționale din R. Moldova, Kozak a amintit jurnaliștilor despre declarațiile sale din 2019, potrivit cărora Rusia va fi de acord cu orice alegere făcută de poporul moldovenesc, dacă va fi un scrutin democratic, liber și corect.

Acest lucru s-a întâmplat. Respectăm alegerea poporului moldovenesc și suntem gata să colaborăm cu guvernarea aleasă legitim”, a precizat el, potrivit sursei citate.

În ce privește reglementarea conflictului transnistrean, oficialul rus a spus că astfel de subiecte sunt treburile interne ale Chișinăului și Tiraspolului.

„Republica Moldova și Transnistria trebuie să ajungă la un numitor comun. Rusia este gata să acorde sprijin pentru ca voi să ajungeți la acest numitor comun. Ca și anterior, noi nu o să înaintăm propriile condiții în acest proces. Nu sunt treburile noastre. Sunt treburile voastre interne”, a mai spus el.

Kozak a mai adăugat că în cadrul întrevederii s-a discutat și situația privind livrarea gazelor naturale: „Aici este nevoie de dialog”.

În ce privește colaborarea cu autoritățile de la Chișinău, Kozak a precizat: „Vom prieteni la sigur. Și vom colabora – la sigur”.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button