Pompierii din Moldova, aproape de „câmpul de luptă”: Încă 600 de km până la destinația unde vor lupta cu flăcările

Echipa de 25 de pompieri din Moldova, detașată pentru a participa la lichidarea incendiilor de pădure, a ajuns în Grecia. Angajații IGSU cu cele 4 unități de tehnică au trecut în această dimineață punctul de trecere a frontierei Promachonas la intrarea în Grecia.

Foto: colaj
La intrarea în Grecia, pompierii au fost întâmpinați de polițiștii eleni, care îi vor escorta până la destinație. În drum, salvatorii au comunicat cu echipele altor state care participă în misiunea de stingere, în special cu colegii români. Potrivit acestora, pentru a interveni în operațiune trebuie să ajungă în partea de sud a Greciei, unde incendiile de pădure mistuie suprafețele cu repeziciune.

Potrivit ultimelor estimări, echipa mai trebuie să parcurgă aproape 600 km pentru a ajunge la destinație. Aici pompierii vor intra sub conducerea echipelor elene care vor stabili exact misiunile de intervenție, dar și locațiile necesare pentru operațiunile de stingere. Conform informațiilor IGSU, echipa din Republica Moldova are capacitate de lichidare a incendiilor de pădure, deprinderi de lucru pentru intervenții la înălțime, aparate izolante protectoare, compresoare mobile și formare pentru lucrări în condiții nocive.

Mai mult, salvatorii IGSU vor fi configurați să lucreze în două schimburi cu activitate neîntreruptă și vor aplica procedurile mecanismului protecției civile a Uniunii Europene.

Echipa de pompieri din Republica Moldova, în premieră, a plecat ieri  Grecia în ajutorul salvatorilor eleni la stingerea incendiilor de proporții cu care se confruntă această țară. Șeful IGSU, general-maior Mihail Harabagiu, a menționat că este o misiunea complexă, însă efectivul IGSU este gata să lupte cu focul. Prezentă la ceremonie, ministra MAI, Ana Revenco, a spus că este onorată să își înceapă mandatul cu un astfel de eveniment și le-a urat succes salvatorilor. „Este o formă de sacrificiu din partea voastră. Vă așteptăm sănătoși acasă”


Pub