Valentina Buliga a lăsat „o bucăţică din inima sa colectivului” de la CNAM: „Când m-am lansat în politică, am ştiut că funcţiile vin şi pleacă”

Fosta șefă a CNAM Valentina Buliga a venit cu un mesaj după ce ieri a fost eliberată din funcție. Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, aceasta a trecut în revistă realizările din perioada când a condus instituția și le-a mulțumit colegilor pentru colaborare.

Foto: UNIMEDIA
„Atunci când m-am lansat în politică, am ştiut că funcţiile vin şi pleacă. În orice post pe care l-am deţinut, mi-am făcut munca onest, profesionist şi am depus toate eforturile pentru a schimba lucrurile în bine, pentru a avea grijă de oameni. Pe parcursul anilor, oriunde am activat, am avut rezultate frumoase, pe care mulţi dintre voi le cunoaşteţi. În ultimul an, în calitate de director general al CNAM, am reuşit împreună cu echipa să facem faţă celei mai mari provocări – pandemia. Am acţionat ca o pernă de oxigen pentru instituţiile medico-sanitare în această perioadă, chiar dacă acestea uneori nu au făcut tot posibilul pentru a satisface nevoile pacienţilor. Îmi doresc mult ca sistemul de sănătate să se transforme în unul prietenos populaţiei.

Împreună cu colegii am făcut lucruri importante şi de care sunt mândră. Ne-am onorat obligaţiile contractuale la timp şi în volumul necesar, am majorat tariful pentru tratamentul Covid-19 ca să acoperim necesităţile instituţiilor medicale în prestarea serviciilor de calitate, am început gestionarea listelor de aşteptare pentru unele operaţii costisitoare și primele rezultate sunt deja vizibile. În acelaşi timp, am extins lista de medicamente compensate şi am depus eforturi pentru instruirea celor care prescriu şi eliberează aceste preparate pentru ca pacienţii să beneficieze cât mai mult de ele. Am asigurat acumularea veniturilor în fondurile AOAM prin posibilitatea achitării primei în mod electronic de către toate categoriile de plătitori, prin informare şi comunicare. Am regândit multe in funcționarea si activitatea instituției. Am devenit transparenți și am auzit nevoile pacienților. Nu le-am reusir pe toate”, a scris Buliga.

Aceasta a mai mulțumit echipei pentru „ colaborarea fructuoasă în obţinerea acestor rezultate”.

„Am trăit o experienţă plăcută şi mă bucur că am reuşit să facem lucrurile posibile împreună. Exprim gratitudine vouă şi tuturor celor care m-au susţinut şi m-au încurajat de fiecare dată. O bucăţică din energia şi inima mea o las în acest colectiv, la fel cum am făcut de fiecare dată, oriunde am muncit. Valorile de care mă ghidez le voi păstra şi în continuare – corectitudinea, profesionalismul, bunăvoinţa, omenia. Să aveţi parte de sănătate, bucurii din partea celor dragi, reuşite în tot ceea ce faceţi!”, a adăugat Buliga.

Directoarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Valentina Buliga, a fost eliberată din funcție, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri de ieri.

Valentina Buliga a fost numită în calitate de director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, de către Guvernul Ghicu în luna mai 2020.


Pub