România prelungește cu 30 de zile starea de alertă: Condițiile de călătorie pentru moldoveni

România a prelungit astăzi starea de alertă, în contextul Covid-19, cu 30 de zile. Ambasada României în Moldova anunță că nu au fost introduse restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor. Astfel, în continuare, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România indiferent de scopul călătoriei.

Foto: UNIMEDIA
La fel, se mențin modificările aduse legislației privind regimul carantinei, în sensul creșterii limitelor de vârstă pentru aplicabilitatea excepțiilor în cazul minorilor (de la 3 la 6 ani), respectiv introducerea unei noi excepții pentru membrii delegațiilor sportive.

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile (cu excepția celor care vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană), iar persoanele care fac dovada vaccinării (10 zile de la încheierea schemei), precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile sunt scutite de carantină.

De asemenea, se exceptează de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării.

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv Republica Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație).


Pub