fbpx

FC Barcelona i-a făcut o nouă ofertă lui Lionel Messi

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona i-a făcut o nouă ofertă lui Lionel Messi, în încercarea de a evita plecarea startului argentinian de pe Camp Nou, anunţă presa catalană. Potrivit postului de televiziune Beteve, CEO-ul clubului „blaugrana”, Ferran Reverter, l-a contactat în cursul nopţii de luni spre marţi pe tatăl şi reprezentantul jucătorului, Jorge Messi, pentru a-i face o nouă propunere, cu speranţa că cel mai bun fotbalist din istoria Barcelonei îşi va continua cariera în capitala Cataloniei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ziarul El Mundo Deportivo, care citează postul respectiv, scrie că „uşa Barcelonei nu este complet închisă, iar argentinianul şi clubul negociază în această dimineaţă un acord care, dacă va fi încheiat, ar fi unul istoric, în urma celor întâmplate în ultima săptămână”, transmite Agerpres.

Această iniţiativă ar putea fi însă tardivă, cotidianul argentinian Ole anunţând la rândul său că Messi urmează să se deplaseze în cursul zilei de marţi în capitala Franţei, pentru semnarea contractului său cu PSG, după ce părţile au ajuns „la un acord cvasitotal”.

Lionel Messi a izbucnit în lacrimi, duminică, în momentul în care şi-a anunţat plecarea de la Barca, echipă la care şi-a petrecut întreaga carieră, subliniind că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a continua pe Camp Nou, însă acest lucru a fost imposibil, din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă în prezent clubul catalan.

Articole asemănătoare

Back to top button