‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 aprilie, 2024
10 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAIPA: Autorizarea plăților per cap de animal va începe în a doua jumătate a...

AIPA: Autorizarea plăților per cap de animal va începe în a doua jumătate a lunii august

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în data de 9 august curent, a invitat reprezentanții asociațiilor de profil din sectorul zootehnic la dialog.

Părțile au discutat despre examinarea cererilor de acordare a plăților directe pe cap de animal, în condițiile în care sectorul zootehnic a fost puternic afectat de secetă în vara anului trecut, iar ajutorul din partea statului le-ar soluționa o parte din problemele cu care se confruntă.

În debutul evenimentului, directorul AIPA, Vadim Curmei a vorbit despre importanța stimulentelor financiare acordare din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural prin prisma noului mecanism de stimulare a crescătorilor de animale.

După primul apel desfășurat, AIPA a recepționat 416 cereri de acordare a plăților directe per cap de animal dintre care 197 – pentru deținătorii de bovine, 128 – ovine și 91 – deținătorii de caprine.

De plăți directe per cap de animal urmează să beneficieze 322 deținători unici de animale.

„Plata directă per cap de animal se acordă o singură dată pe an, pentru deținătorii de animale cu specia bovine, ovine, caprine. Sunt pasibile spre plata directă animalele înregistrate și exploatate în fermele zootehnice amplasate în extravilan”, a explicat Diana Coșalîc, director adjunct interimar AIPA.

Reprezentanții asociațiilor de profil din sectorul zootehnic au intervenit cu rugămintea ca, în procesul de examinare a cererilor, termenul limită per etapă să fie diminuat.

‹ adv ›

Astfel, în context Vadim Curmei a dat asigurări că, în a doua jumătate a lunii august, AIPA va depune tot efortul pentru a demara procesul de autorizare a plăților pentru solicitanții a căror dosare au fost declarate valide.

Plățile directe per cap de animal vor fi alocate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural și vor contribui la stimularea creșterii și întreținerii a:

  • 13692 bovine (dintre care 3 356 – junci peste 12 luni, 9 167 vaci din rase specializate pentru producţia de lapte şi mixte, 1 169 vaci din rase specializate pentru producţia de carne);
  • 27 967 ovine (dintre care 3 669 – mioare peste 12 luni, 21 258 oi din rase specializate pentru producţia de lapte şi mixte și 3 040 oi din rase specializate pentru producţia de carne);
  • 10 774 caprine (dintre care 1 404 – căprițe peste 12 luni și 9 370 capre).

Menționăm că, în anul 2021 pentru implementarea mecanismului de plată „plăți directe per cap de animal” din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost distribuite 80 mil. lei – surse ce urmează a fi virate pe conturile solicitanților de plăți.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›