Vladimir Golovatiuc, rechemat din funcția de ambasador al Republicii Moldova la Moscova

Vladimir Golovatiuc urmează a fi rechemat din funcția ambasadorului Republicii Moldova la Moscova. Decizia a fost votată astăzi, în cadrul ședinței noului Guvern.

Foto: UNIMEDIA

La începutul lunii august, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a elaborat proiectul hotărârii de Guvern care vizează rechemarea din funcție a ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.

Conform procedurii stabilite în legea serviciului diplomatic, propunerile privind rechemarea ambasadorilor sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene. Iar ulterior, Guvernul propune Președintelui rechemarea șefului misiunii diplomatice.

Vladimir Golovatiuc a fost rechemat de Ministerul de Externe pentru consultări, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală a angajatei misiunii diplomatice. Purtătorul de cuvânt al MAIE, Daniel Vodă, a explicat întoarcerea „pentru consultări pe o perioadă nedeterminată” a lui Golovatiuc, prin „clarificărea modului de gestionare a activității misiunii diplomatice, cât și ale aspectelor care vizează comportamentul acestuia”.

Potrivit deschide.md, cazul ar fi avut loc acum câteva săptămâni. Ambasadorul Golovatiuc a chemat-o pe angajata misiunii diplomatice sub un pretext inventat în apartamentul său care se află deasupra biroului de serviciu. Imediat după ce angajata a intrat în hall, Vladimir Golovatiuc a ieșit din biroul său gol. Doar datorită reacției rapide, angajata a reușit să scape din brațele ambasadorului.


Pub