(foto) ASEM susține campania de promovare a adopției și tratamentului uman față de animalele fără adăpost #UnPrietenTeAsteapta

Pe 8 august a avut loc Ziua Internațională a Pisicilor, o zi în care toți iubitorii și stăpânii de feline au celebrat și și-au alintat micii prieteni. Două voluntare din capitală au organizat, cu această ocazie, o campanie de sensibilizare privind atitudinea umană față de pisici și patrupezi, dar și o campanie de îndemn a adopției pisicilor fără adăpost.

Foto:

Daniela Herța și Ecaterina Luțișina au lansat campania „Un Prieten Te Așteaptă”, căreia s-au alăturat mai mulți deputați, reprezentanți ai societății civile, dar și stăpâni de pisici adoptate din stradă. Academia de Studii Economice a Moldovei a găzduit cu mare drag desfășurarea campaniei fotografice pentru a contribui la promovarea adopției animalelor fără adăpost. 


Credem că vom avea o societate cu adevărat progresivă și cu un viitor luminos, atunci când fiecare cetățean va empatiza atât cu semenii săi, cât și cu prietenii noștri din lumea celor care nu cuvântă. Orice gest de ajutor și grijă față de prietenii noștri mai mici ajută această lume să fie mai bună, iar noi, colectivul de profesori și administrația Academiei vom fi mereu alături pentru a contribui și a ajuta în această cauză nobilă”, subliniază rectorul ASEM, dr. hab. conf. univ., academician al AȘM, Grigore Belostecinic.


Iată toți pisoii și pisicile care sunt în căutare de familie:



În fiecare zi în Republica Moldova mor zeci de animale fără adăpost din cauza ignoranței oamenilor, dar mai ales din cauza cruzimii față de patrupezi. Există multe probleme nerezolvate încă: necesitatea creării unei Legi de Protecție a Animalelor, înăsprirea penalităților față de persoanele ce tratează cu cruzime animalele, e nevoie de campanii masive de sterilizare și de creare a adăposturilor. Dar pe lângă acestea, cu toții putem contribui printr-un comportament mai uman, bun și cu grijă față de cei care nu cuvântă.

Fiecare din noi poate contribui cu ceva: lăsați apă rece, lăsați hrană, interveniți atunci când observați un comportament inuman față de animale, faceți o distribuire atunci când se caută o familie adoptivă. Haideți să învățăm despre umanitate de la prietenii noștri care nu cuvântă, și care, în ciuda a toată suferința, încă nu și-au pierdut încrederea în noi și umanitatea noastră, ei mai cred că noi putem să-i salvăm, să nu-i dezamăgim! Adoptă, nu cumpăra! Un prieten te așteaptă” - este mesajul organizatorilor campaniei.

#UnPrietenTeAsteapta





Pub