(video) „Ei nu sunt finii lui Plahotniuc”. Jizdan, în apărarea lui Pînzari, pe cazul Direcției 5: În 3 ani a semnat multe contracte. După logica dosarului ar trebui să fie mai multe arestări

„Specificul cazului pentru care a fost arestat Alexandru Pînzari permite unor televiziuni și unor formatori de „opinii” să manipuleze la greu opinia publică”. Astfel și-a început astăzi discursul în fața presei, vicepreședintele PD, Alexandru Jizdan, în contextul reținerii colegului său din PD, în dosarul direcției 5. Acesta declară că toată informația care a fost făcută publică până astăzi pe acest caz este secret de stat și că despre aceste lucruri nu se vorbește public. 

Foto: UNIMEDIA

„Specificul cazului pentru care Alexandru Pînzari a fost arestat permite unor televiziuni și unor formatori de opinii, în ghilimele, să manipuleze la greu opinia publică.

Toată informația care a fost făcută publică este secret de stat, despre aceste lucruri nu se vorbește public și asta o cunosc toți cei care înseamnă activitate operativă.

Direcțiile operative din cadrul MAI au mai multe surse operative, numărul nu-l pot spune pentru că este secret de stat, dar toți agenții rezidenții, ofițerii deconspirați sunt racolați și atrași la colaborare conform uneia și aceeași proceduri.

Așa a fost și în cazul lui Alexandru Pînzari, despre identitatea sursei cunoaște doar persoana care l-a racolat. Șeful care semnează contractul nu știe care este identitatea reală, cunoaște doar pseudonimul și asta este un lucru obișnuit pentru lucrătorii operativi.

Alexandru Pînzari a fost reținut, apoi arestat pentru că a semnat un document unde era scris că poliția angajează un oarecare Ion Pădure pentru activitate secretă. Pe parcursul a 3 ani cât a fost șeful IGP, Alexandru Pînzari a semnat contracte pentru Vasile Roată ș.a Dacă e să încercăm să înțelegem logica acestui dosar atunci arestări ar trebui să fie pentru toate aceste cazuri, dar aici există o mică nuanță. Ei nu sunt finii lui Plahotniuc.

Nu se racolează oameni care duc un mod simplu de viață și nu comunică cu contingentul special, se atrag la colaborare narcomani, persoane cu antecedente penale, persoane care sunt în contact cu mediul criminogen sau sunt acolo unde statul are interes.

Chiar dacă mulți cunoaștem despre acest dosar cu mult înainte de arestări, nimeni nu a fugit. Nu a încercat să influențeze procurorul, nu a încercat să distrugă probe. Vorbim de un caz consumat în 2017. Au trecut 4 ani, arestările au început înainte de alegeri, iar spațiul public a fost umplut cu informații de denigrare a celor arestați cât și a mea personală, cu mult înainte”, a declarat Jizdan.

Acesta s-a referit și la acuzațiile că ar avea legătură cu Tirex.

„Jizdan este prieten cu Pînzari, feciorul lui Pînzari este cu acțiuni la o firmă ce are afaceri cu Tirex, de aici au concluzionat că și Jizdan are. Tirex duce benzina în Transnistria, iar concluzia a fost că Jizdan alimentează tancurile rusești. Voi cei care ați formulat aceste acuzații: voi ce fumați acolo?”, a adăugat Jizdan.


Secretarul general al PD, fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, a venit cu o reacție la informațiile că ar avea legătură cu compania „Tirex”. Democratul a menționat și despre dosarul intentat în privința fostului șef al IGP, ex-ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, menționând că „Pînzari nu a încălcat legea”.

Fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari, rămâne în arest pentru continuarea investigațiilor. Curtea de Apel a respins recursul avocaților.

Fostul ministrul al Apărării, Alexandru Pînzari, a venit cu un comentariu, după ce a fost reținut în dosarul Direcției 5. Acesta susține că „ar fi bine să nu se grăbească nimeni să-l ardă pe rug”.

Fostul ministrul al Apărării, Alexandru Pînzari, a fost reținut în dosarul Direcției 5.

Partidul Democrat din Moldova a venit, anterior cu o reacție, după ce vicepreședintele PD Alexandru Pînzari a fost reținut în dosarul Direcției 5. Formațiunea a condamnat atacurile la adresa fostului ministru al Apărării și a solicitat „tuturor să nu se grăbească să îl judece”. În opinia democraților, „prin reținerea acestuia, unii dintre cei care ar fi trebuit până acum să lupte cu hoții și corupții încearcă astfel să se dea bine pe lângă noua putere”.

În cadrul aceluiași dosar au fost reținuți șeful Inspectoratului de Politie al mun. Bălți, un inspector din cadrul Poliției de Frontieră și președintele Asociației FEA.


Pub