Despre Centrul de tineret „Iuri Gagarin” din zona parcului Valea Trandafirilor, mulți au aflat dintr-o postare a lui Victor Chironda, pe atunci încă viceprimar de Chișinău. Acesta deplângea soarta unor clădiri cu istorie, construite încă în perioada sovietică, dar pentru care nu se găsește nici o soluție.
Ocazie pentru această descoperire urbană a servit proiectul de restaurare și reabilitare a Centrului realizat de Elena Rîbac pentru lucrarea sa de licență în arhitectură și urbanism. „Am rămas surprinsă că există astfel de clădiri în Chișinău și m-am interesat unde se află. Am venit la fața locului, am analizat complexul, am văzut în ce stare se află”, spune Elena Rîbac.
Centrul de tineret „Iuri Gagarin” a fost dat în exploatare în 1972, la scurt timp după ce s-a deschis parcul Valea Trandafirilor. A fost un centru cultural de o importanță internațională, unde se organizau festivaluri de muzică și dans.
„M-a surprins faptul că această clădire este de o destinație culturală și, deși în spațiul sovietic casele, palatele de cultură erau făcute copy-paste, această clădire avea o structură unic.”
Pe Elena a impresionat-o foarte mult și mozaicul de pe clădire. Intitulată „Plugarul”, lucrarea este executată de legendarul Aurel David și este una într-adevăr spectaculoasă, mai ales datorită stilului unic folosit de acesta. Mozaicul este introdus în Registrul de Stat al Monumentelor și, teoretic, trebuie protejat, chiar dacă se află în proprietate privată.
După prăbușirea URSS, la fel ca majoritatea obiectivelor culturale din țară, centrul a fost închis și apoi privatizat. O perioadă aici a fost un club de dans, dar apoi a fost vândut. Compania care deține acum clădirea încă nu a anunțat planuri pentru reabilitarea acesteia.
Problema din mijlocul orașului
Despre Cafeneaua „Guguță” s-a vorbit foarte mult în ultimii ani. Aici s-a născut mișcarea „Occupy Guguță” și s-au făcut proteste împotriva oligarhiei. Se întâmpla asta deoarece terenul și clădirile aflate pe el au un statut incert. Terenul a rămas juridic în proprietatea municipalității, însă clădirile amplasate aici erau în proprietatea FinPar Invest, afiliată în trecut oligarhului Vlad Plahotniuc. Aceștia planificau construcția unui hotel de 12 etaje, dar proiectul nu a mai fost implementat.
Între timp, clădirile ajung în proprietatea companiei Regata Imobiliare. Clădirea Cafenelei continuă să stea în ruine, iar noii proprietari și-au permis să proiecteze o clădire de „doar” 8 etaje, primind un aviz pozitiv de la CNMI, aviz contestat de unii membri și societatea civilă. Însă și un asemenea proiect nu s-ar încadra în centrul istoricul al capitalei.
Însă Mariana Popescu, absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, are o altă viziune. Interesată fiind de „cea mai mare problemă din oraș”, aceasta a realizat proiectul de licență nu doar pentru reamenajarea fostei cafenele, dar și a întregii zone, care include și fostul cinematograf Patria.
„Am decis să revin la funcția pe care o avea înainte și anume cea de club de lectură, club de dans și club de muzică. Nu am vrut să păstrez acest aspect de cafenea, pentru că în parc sunt destule locuri de acest gen.”
Ea mai spune că pentru cinematograful Patria funcționalitatea va rămâne aceeași – de cinematograf. Ambele locații vor fi unite între ele la nivelul solului și la subsol, unde va fi organizat Muzeul Orașului Chișinău.
Însă, ca și în cazul Centrului „Iuri Gagarin”, acest proiect de reabilitare a zonei deocamdată rămâne pe hârtie, în conceptele și în mințile unor studenți.
Peste proprietate privată nu te bagi?
Anetta Dabija, președinta Asociației Obștești „Save Chișinău”, care de câțiva ani a demarat o amplă campanie de protejare a centrului istoric al orașului prin metode inclusiv juridice – de a participa și intenta procese contra unor proiecte imobiliare nesănătoase, spune că deținerea unui teren nu înseamnă un drept absolut în folosirea acestuia.
„Da, evident, tu ai dreptul de a te folosi de acest teren, dar orașele noastre au regulamente locale care nu pot fi încălcate pentru că tu deții un teren.”
Respectiv, în cazurile despre care discutăm, există anumite limitări legale, care, ipotetic, ar împiedica proprietarii să vină cu buldozerele și să dărâme clădirile.
De exemplu, în cazul Centrului „Iuri Gagarin”, faptul că mozaicul lui Aurel David este inclus în registru obligă proprietarii să protejeze această operă de artă. Astfel, un eventual investitor va trebui să găsească o cale să integreze mozaicul într-un nou concept.
Ion Ștefăniță, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, spune că un exemplu clasic în așa practică este mozaicul de pe fosta clădire a Palatului de cultură al sindicatelor, aflat în sectorul Rîșcani. Agentul economic, unul dintre cele mai mari hipermarket-uri din țară și Europa, a asigurat demontarea, depozitarea și ulterior montarea acestuia pe clădirea Teatrului Național de Operă și Balet. Însă ultima etapă încă nu a avut loc. Potrivit lui Ștefăniță, procesul este încetinit tot de autoritățile statului, care întârzie cu documentația și avizele.
Însă, chiar și salvat, există și voci care se opun unor asemenea practici. „Istoricii spun că mozaicul nu trebuie mutat în altă parte. El a fost construit, gândit la o anumită clădire. Chiar dacă nu neapărat ar fi ilegală mutarea, pentru că opera de artă este salvată, oricum, din punct de vedere cultural, își pierde contextul. El a fost gândit pentru o clădire și unii susțin că trebuie să rămână acolo”, spune Anetta Dabija.
În cazul Cafenelei Guguță și cinematografului Patria, avem o situație mai complexă. De jure, nici una din clădiri nu este inclusă în registrul monumentelor. Singurul lucru care oprește regiunea să devină un „manhattan”, este faptul că se află în adiacentul Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
„Noi vorbim de Grădina Publică și de o zonă istorică protejată. Atunci, evident, trebuie să vii cu un proiect care se integrează în ambele obiecte”, spune Anetta Dabija.
Proprietarii Centrului de tineret „Iuri Gagarin”, dar și planurile acestora, rămân însă un mister. Potrivit Planului Urbanistic General, în această zonă pot fi construite centre comerciale, fiind atribuit codul C3.
Le facem monumente?
În unele cazuri, pentru a le proteja, unele clădiri pot fi făcute monumente istorice. Însă această procedură nu poate fi aplicată pentru orice tip de clădire din fondul locativ. Sunt câteva criterii care trebuie respectate.
„Are valențele arhitecturale, deci sunt argumente de a atribui protecție. Are o încărcătură istorică – când a fost construit. Dacă la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX – deja este temei de clasare.”
De aici reiese că unele clădiri construite după cel de-al doilea Război Mondial, care au valoare arhitecturală și sunt impresionante din acest punct de vedere, ar putea deveni monumente. Procedural, toate informațiile despre o clădire care se vrea monument de arhitectură se includ într-o notă istorică elaborată de Institutul Național de Patrimoniu și se trimite la Consiliul Național al Monumentelor – instituția care ia decizia finală. Toate acestea necesită apoi și o hotărâre de Guvern, iar totul se încheie în Parlament. O dată la trei ani, printr-un proiect de lege, se modifică Anexa la Legea cu privire la ocrotirea monumentelor, în anexa căreia se află registrul monumentelor istorice.
„Clasarea asta nu se poate face doar pe argument de istorie. Orice poate fi declarat monument, dacă nu de arhitectură, atunci cu alt criteriu”, consideră Anetta Dabija. Aceasta menționează că, deși acest lucru nu este neapărat o soluție, atribuirea statutului de monument oferă un cadrul legal pentru a le putea proteja. „Însă, în cazul nostru, asta nu este neapărat o garanție. Monumente s-au mai distrus, dar totuși ai un instrument legal măcar de acțiune și el este binevenit”, spune Anetta.
Printre cele mai recente clădiri introduse în registru a fost Circul Național de Stat. Deși a fost construită în anul 1981 și are „abia” 40 de ani, clădirea circului are elemente arhitecturale deosebite. Recent, ex-viceprimarul Victor Chironda propunea ca și Hotelul Național din Chișinău, construit în 1978, să fie introdus în registrul monumentelor istorice. Doar că, în acest caz, încă lipsește o notă istorică necesară pentru acest proces.
Până la urmă este și bunul simț
Chiar dacă antreprenorii și proprietarii au mână liberă, totuși până la urmă trebuie să existe și „bun simț” în așa caz.
„Dacă ai posibilitatea să faci ceva mai mult pentru oraș decât un bloc, nu văd de ce nu ai face-o. Poți să faci un centru de oficii, dar să-l faci frumos, să fie un proiect care să nu fie doar un bloc”, spune Anetta Dabija, Președinta AO Save Chișinău.
Important este ca în procesul de consultări publice, pe care mulți antreprenori și constructori sunt obligați să le organizeze, să se ia în considerare și opinia altor persoane.
„Cel mai trist pentru mine de fiecare dată când trec prin locul ăsta este să realizez că el poate fi altfel. Pentru mine, odată ce l-am văzut așa, nu poate fi altfel”, spune Mariana Popescu, tânăra arhitectă.
