‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriNoii miniștri ai agriculturii și mediului au fost prezentați echipei MADRM

Noii miniștri ai agriculturii și mediului au fost prezentați echipei MADRM

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu și ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu au fost prezentați, luni, 9 august, echipei Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. La eveniment au fost prezenți prim-ministrul Natalia Gavrilița și fostul ministru, Ion Perju.

Natalia Gavrilița a subliniat că întreaga echipă guvernamentală va munci cu dedicație pentru a realiza Programul de guvernare în interesul cetățenilor Republicii Moldova.

„Este o provocare pentru acest minister care va fi reorganizat. Aceasta presupune schimbări de buget, divizarea sectoarelor. Fiecare ministru va analiza sectorul său și va propune un nou mod de organizare. Societatea așteaptă o schimbare radicală, iar sarcina noastră principală este ca timp de 4 ani să creștem semnificativ încrederea în stat și să oprim exodul tinerilor. Va îndemn să consolidăm rândurile, iar cei care sunt dornici să contribuie la această schimbare, să muncească cu perseverență. În domeniul mediului avem câțiva pași concreți de făcut: creșterea gradului de împădurire – ceea ce presupune schimbarea legislației, stimularea procesului de împădurire si schimbarea modului de abordare a acestui domeniu; managementul deșeurilor – vom crea o unitate de monitorizare a proiectelor internaționale; gestionarea resurselor acvatice”.

Noul ministrul al Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu a mulțumit Premierului pentru încrederea acordată.

„Sunt convins că vom avea o echipă profesionistă și eficientă. Misiunea noastră este de a construi și dezvolta un sector durabil. Sunt sigur că vom reuși. Agricultorii sunt cei care asigură securitatea alimentară a statului, de aceea sectorul agricol este unul prioritar. Rămâne să-l modernizăm, să atragem investiții. Pentru asta e de ajuns ca fiecare dintre noi să-și facă munca onest”.  

„Mă bucur că a fost susținută ideea separării acestor ministere. Urmează un proces foarte amplu. Trebuie să reconstruim structurile, astfel ca acestea să devină eficiente. Domeniul protecției mediului trebuie să fie luat în serios, e misiunea fiecăruia dintre noi. Îmi doresc mult să asigurăm o muncă eficientă și consecventă în echipă. Rezultatul muncii noastre nu se evaluează în numărul proiectelor de legi, a hotărârilor de Guvern, ci se măsoară în calitatea apei și a aerului, inclusiv prin gestionarea eficientă a schimbărilor climatice. Rolul nostru este să oferim condiții de trai sigure cetățenilor”, a declarat noul ministru al Mediului, Iuliana Cantaragiu.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›