fbpx

Turcia: 11 zile de incendii grave de vegetație. 13 dintre focare sunt, încă, de necontrolat

Turcia continuă sâmbătă lupta începută acum 11 zile cu cele mai grave incendii de vegetaţie de mai bine de un deceniu, în condițiile în care 13 dintre ele ard încă necontrolat. Ţara luptă împotriva incendiilor pe fondul temperaturilor în creştere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incendii masive afectează patru oraşe din regiunea Mării Egee şi unul din cea a Mării Negre, a precizat ministrul agriculturii şi silviculturii, Bekir Pakdemirli, transmite digi24. 

Ţara s-a confruntat cu 222 incendii în 47 de oraşe şi provincii începând din 28 iulie, a adăugat Pakdemirli.

Incendiile continuă să facă ravagii în special de-a lungul oraşelor de coastă Mugla şi Aydin. În timpul nopţii, flăcările au cuprins districtele Koycegiz şi Milas din provincia Mugla, în trei cartiere fiind ordonată evacuarea, au declarat sâmbătă autorităţile locale.

Pompierii au reuşit să aducă sub control unele incendii, în Antalya şi la Marmaris şi Bodrum, populare destinaţii turistice, potrivit autorităţilor locale.

Într-un tweet vineri seară, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că un total de 5.250 de echipaje de pompieri au fost mobilizate în zonele afectate, alături de peste 80 de elicoptere, avioane de pompieri şi drone, dar şi de 1.000 de camioane şi vehicule.

Cel puţin opt persoane au murit şi 100.000 de hectare de pădure şi de teren arabil au fost distruse, potrivit estimărilor.

Articole asemănătoare

Back to top button